Administrare orală.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum utilizând cea mai mică doză eficace pentru cea mai scurtă durată necesară pentru controlul simptomatologiei (vezi pct. 4.4).

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani (≥ 40 kg):

Doza iniţială este de 1-2 comprimate filmate; ulterior, dacă este cazul, pot fi utilizate doze suplimentare de 1-2 comprimate filmate la fiecare 4-6 ore. Intervalul dintre administrarea dozelor trebuie stabilit în funcţie de simptomele observate şi de doza zilnică recomandată maximă. Nu trebuie depăşită o doză zilnică maximă de 6 comprimate filmate (1200 mg ibuprofen).

Copii cu vârsta sub 12 ani

Nurofen Răceală şi Gripă nu este recomandat pentru utilizarea la copiii cu vârsta sub 12 ani.

Se recomandă ca pacienţii cu hipersensibilitate gastrică să utilizeze Nurofen Răceală şi Gripă împreună cu alimente.

Grupe speciale de pacienţi Vârstnici

Nu este necesară o scădere specifică a dozei.

AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii sau perforaţii (vezi pct. 4.4).

La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată nu este necesară reducerea dozei (pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată nu este necesară reducerea dozei (pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Comprimatul trebuie înghiţit întreg, cu un pahar de apă şi nu trebuie sfărâmat sau mestecat.

Dacă este necesar ca acest medicament să fie administrat mai mult de 3 zile pentru febră sau mai mult de 4 zile pentru calmarea durerilor sau dacă simptomele se agravează, pacientul trebuie avertizat să se adreseze unui medic pentru reevaluarea diagnosticului şi tratamentului.

• Hipersensibilitate la ibuprofen, alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), clorhidrat de pseudoefedrină sau la oricare dintre excipienţi.

• Pacienţi cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, bronhospasm, astm bronşic, rinită, angioedem sau urticarie) asociate cu administrarea ibuprofen, a acidului acetilsalicilic (AAS) sau a altor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

• Ulcer gastro-duodenal/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii dovedite).

• Antecedente de hemoragie sau perforaţie gastro-intestinală legate de tratamentul anterior cu AINS.

• Pacienţi cu insuficienţă hepatică severă, insuficienţă renală severă, boală coronariană, boală cardiovasculară sau insuficienţă cardiacă severă--clasa IV clasificarea NYHA (vezi şi pct. 4.4).

• Tulburări hematopoietice de etiologie neprecizată.

• Hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă.

• Hipertensiune arterială severă sau necontrolată terapeutic.

• Angină pectorală.

• Diabet zaharat.

• Feocromocitom.

• Hipertiroidie.

• Glaucom cu unghi închis.

• Hiperplazie de prostată.

• Lupus eritematos sistemic.

• Administrare concomitentă cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) sau în interval de două săptămâni de la întreruperea terapiei cu un IMAO.

• Copii cu vârsta sub 12 ani.

• Sarcina (vezi pct. 4.6).

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare prezentate mai jos).

Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.

Vârstnici:

Persoanele vârstnice prezintă o frecvenţă crescută de reacţii adverse la AINS, în special hemoragie şi perforare gastro-intestinală (GI), care poate fi letală (vezi pct. 4.2).

Ibuprofen trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele situaţii:

• tulburare congenitală de metabolizare a porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);

• alcoolism

• obstrucţie piloro-duodenală,

• alăptare.

  Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:

• tulburări de hematopoieză;

• deficite de coagulare a sângelui;

• alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie obstructivă cronică sau astm bronşic;

• imediat după intervenţii chirurgicale majore;

• posibilitatea mascării semnelor sau simptomelor unei infecţii.

Efecte respiratorii

Pacienţii cu astm bronşic vor cere sfatul medicului înainte de a utiliza ibuprofen (vezi mai jos).

La pacienţii cu antecedente de astm bronşic sau afecţiuni alergice, tratamentul cu Nurofen Răceală şi Gripă poate precipita bronhospasmul

Alte AINS

Utilizarea de ibuprofen concomitent cu alte AINS, incluzând inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază, trebuie evitată (vezi pct. 4.5)..

Lupus eritematos sistemic şi boala mixtă de ţesut conjunctiv:

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau alte boli ale ţesutului conjunctiv, din cauza riscului crescut de meningită aseptică (vezi pct. 4.8).

Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt durere cervicală, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).

Efecte renale

Funcţia renală se poate deteriora în special la copiii şi adolescenţii deshidrataţi (vezi pct.4.3 and 4.8)

Administrarea trebuie făcută cu precauţie în cazul afectării renale uşoare sau moderate (în special în cazul asocierii cu afecţiuni cardiovasculare).

Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară renală şi alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică, cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Efecte hepatice: Disfuncţie hepatică (vezi pct. 4.3 şi 4.8)

Afectarea fertilităţii la femei

Există anumite dovezi conform cărora medicamentele care inhibă sinteza de ciclo- oxigenază/prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei, prin efectul pe care îl au asupra ovulaţiei. Acest efect este reversibil la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.6).

Efecte gastro-intestinale:

AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina agravarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).

Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.

La aceşti pacienţi şi de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de tipul warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiagregante antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu ibuprofen, tratamentul trebuie întrerupt.

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare:

Datorită pseudoefedrinei din compoziţia sa, medicamentul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii care suferă de hipertensiune arterială uşoară sau moderată şi afecţiuni cardiace.

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate deoarece au fost raportate retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem în tratamentul asociat cu AINS.

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi) poate fi asociată cu o uşoară creștere a riscului de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic şi accident vascular cerebral). În general, studiile epidemiologice nu sugerează că administrarea de doze mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) este asociată cu un risc crescut de evenimentelor trombotice arteriale.

La pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă (clasele II-III clasificarea NYHA), boală cardiacă ischemică stabilizată terapeutic, boală arterială periferică şi/sau boală vasculară cerebrală, tratamentul cu ibuprofen trebuie instituit numai după o atentă analiză şi trebuie evitată utilizarea de doze mari (2400 mg pe zi).

De asemenea, înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumători), trebuie efectuată o analiză atentă, în special dacă sunt necesare doze mari de ibuprofen (2400 mg pe zi).

Efecte cutanate:

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens- Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza

iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament. Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate, iritații, a unor leziuni mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.

Alte precauţii:

Bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.

Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice). Acest risc poate creşte în condiţii de solicitare fizică, asociată cu pierdere a sărurilor şi deshidratare.

Ibuprofen poate inhiba temporar agregarea plachetară şi prelungi timpul de sângerare. Prin urmare, pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi. În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.

Pacienţii trataţi cu ibuprofen trebuie să raporteze medicului curant orice semne sau simptome de ulceraţie sau hemoragie gastro-intestinală, tulburările de vedere sau alte simptome oculare, erupţia cutanată tranzitorie, creşterea în greutate sau edemul.

Se recomandă precauţie la pacienţii care iau medicamente antihipertensive, antidepresive triciclice, alte simpatomimetice, cum ar fi derivaţii de ergotamină, unele ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), medicamente deprimante SNC, decongestionante, suprimante ale poftei de mâncare, şi psiho-stimulante de tip amfetamină.

Trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu hiperexcitabilitate și tensiune intraoculară crescută.

Trebuie utilizat cu prudență în asociere cu antihipertensive, inclusiv agenţi blocanţi α- şi β- adrenergici (vezi pct 4.5). Trebuie observate efectele unei doze unice asupra tensiunii arteriale a acestor pacienţi înainte de a recomanda un tratament repetat sau nesupravegheat.

Dacă apar halucinaţii, nelinişte, insomnie, tratamentul cu Nurofen Răceală și Gripă trebuie întrerupt

.Atenţionare pentru sportivi

Sportivii de performanţă trebuie avertizaţi că pseudoefedrina poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Acest medicament conţine galben amurg (E 110) FCF care poate provoca reacţii alergice.

IMAO non-selectivi (iproniazidă): nu trebuie administraţi pacienţilor până la 14 zile de la întreruperea unui astfel de tratament; risc de criză hipertensivă, hipertensiune arterială paroxistică şi hipertermie cu potenţial letal

Utilizarea concomitentă de Nurofen Răceală și Gripă cu următoarele substanţe trebuie evitată:

Acid acetilsalicilic, cu excepţia situaţiei în care medicul a recomandat acid acetilsalicilic în doză mică (maxim 75 mg zilnic), deoarece ar putea crește riscul de reacții adverse (vezi pct. 4.4).

În general, administrarea concomitentă de ibuprofen şi acid acetilsalicilic nu este recomandată din cauza potenţialului crescut de apariţie a reacţiilor adverse.

Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când sunt administrate concomitent. Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect relevant clinic ( vezi pct.5.1).

Alte AINS, incluzând inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei 2: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul reacţiilor adverse, apariţiei ulcerelor gastro- intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Simpatomimetice (inclusiv suprimante ale poftei de mâncare şi psihostimulante de tip amfetamină): risc de hipertensiune arterială.

Simpatolitice: Clorhidratul de pseudoefedrină poate suprima acţiunea hipotensivă a medicamentelor care interferează cu acţiunea simpatomimetică: bretilium, betanidină, guanetidină, debrisoquină, metildopa, agenţi blocanţi α- şi β- adrenergici.

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de ibuprofen în decurs de 24 ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată. În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace(de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Antihipertensive (inhibitori ai ECA şi antagonişti ai receptorilor de angiotensină II) şi diuretice : diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA sau a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.

Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de creştere a excreţiei de sodiu.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro- intestinale (vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se

recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate reduce efectul mifepristonei.

Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a acestor substanţe este redusă.

Antibiotice chinolone: Date din studii pe animale arată că AINS cresc riscul de convulsii la asocierea cu antibioticele de tip chinolonă. Pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Alcaloizi din ergot (ergotamina şi metisergidă): risc crescut de ergotism.

Oxitocina: risc de hipertensiune arterială.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4). Ticlopidină: AINS nu trebuie asociate cu ticlopidina datorită riscului de efect aditiv la nivelul inhibării funcţiei plachetare.

Alcool etilic, bisfosfonaţi şi oxpentifilină (pentoxifilină): pot potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Anestezice volatile halogenate: risc de puseu hipertensiv. In caz de intervenţie chirurgicală programată este preferabil să se întrerupă tratamentul cu câteva zile anterior acesteia.

IMAO selective: în lipsa datelor clinice, asocierea cu amine alfa simpatomimetice se face numai dacă este absolut necesar.

Glicozide digitalice, chinidină: pseudoefedrina poate creşte riscul de apariţie a aritmiilor la pacienţii care primesc glicozide digitalice sau chinidină.

Anticolinergice (ca antidepresive triciclice): administrarea concomitentă cu antidepresive triciclice poate induce hipertensiune arterială, aritmie şi tahicardie sau poate potenţa manifestările activităţii anticolinergice (pericol de apariţie a ocluziilor intestinale, retenţie urinară, glaucom). Dacă este necesară utilizarea acestei asocieri de medicamente, se recomandă reducerea dozei de antidepresive şi monitorizarea atentă a stării clinice a pacientului.

Sarcină

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare.

În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune: fătul la:

• toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a ductului arterial şi hipertensiune pulmonară);

• disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;

  mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii la:

• o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi la doze foarte mici.

• inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.

Alăptare

Ibuprofen este excretat în laptele matern, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Pseudoefedrina se excretă în laptele matern în cantități mici, dar efectul acesteia asupra sugarilor alăptaţi la sân nu este cunoscut.

Fertilitate

Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.

În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin frecvente), capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest efect este potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

Evenimentele adverse prezentate mai jos se referă la cele experimentate în urma administrării ibuprofen la doze OTC (maxim 1200 mg pe zi) şi utilizare pe termen scurt. În tratamentul unor afecţiuni cronice, în tratament pe termen lung, pot apărea şi alte evenimente adverse.

Evenimentele adverse care au fost asociate cu ibuprofen și simpatomimetice incluzând pseudoefedrină sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate şi sisteme, şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi

<1/100), rare (≥ 1/10, 000 şi <1 / 1000), foarte rare (<1/10, 000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). Frecvențele sunt definite astfel:

Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.

.

1. Exemplele includ anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie și agranulocitoză. Primele semne sunt: febră, durere în gât, ulceraţii superficiale ale gurii, simptome asemănătoare gripei, extenuare severă, hemoragie nazală şi cutanată, sângerări inexplicabile si echimoze. În cazul terapiei pe termen lung, se recomandă verificarea periodică a hemoleucogramei.

2. Reacţii de hipersensibilitate au fost raportate după tratamentul cu ibuprofen. Acestea pot fi reprezentate de (a) reacţii alergice nespecifice şi anafilaxie, (b) reactivitatea tractului respirator

cuprinzând astm bronşic, astm bronşic agravat (uneori cu hipertensiune arterială), bronhospasm și dispnee, sau (c) diverse reacţii cutanate de exemplu, erupţii cutanate de diferite tipuri, prurit, urticarie, purpură, angioedem şi, în cazuri extrem de rare, dermatoze exfoliative şi buloase, inclusiv necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson şi eritem polimorf.

În acest caz, pacientul va fi instruit să informeze imediat medicul şi să nu mai utilizeze Nurofen Răceală şi Gripă.

3. Mecanismul patogenic al meningitei aseptice induse de medicament nu este pe deplin înţeles. Cu toate acestea, datele disponibile privind meningita aseptică determinată de AINS sugerează o reacţie de hipersensibilitate (din cauza unei relaţii temporale cu administrarea medicamentului, precum şi dispariţia simptomelor după întreruperea tratamentului). De notat, la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum ar fi lupusul eritematos sistemic, boala mixtă de ţesut conjunctiv) în timpul tratamentului cu ibuprofen au fost observate cazuri izolate de simptome de meningită aseptică, cum ar fi torticolis, dureri de cap, greaţă, vărsături, febră, tulburări de conştienţă sau dezorientare.

4. Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, (în special în doză mare 2400 mg zilnic) poate fi asociată cu un risc uşor crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

5. Evenimentele adverse observate cel mai frecvent sunt de natură gastrointestinală . Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro- intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4. Pierderile minore de sânge gastro-intestinal pot cauza anemie în cazuri excepţionale.

6. Uneori fatale, în special la vârstnici . Pacientul va fi instruit să întrerupă administrarea medicamentului şi să meargă imediat la medic, dacă apare durere severă la nivelul abdomenului superior, melenă sau hematemeză.

7. Vezi pct 4.4

8. Mai ales în utilizarea pe termen lung , foarte rar formarea de edeme, mai ales la pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă renală, sindrom nefrotic, nefrită interstiţială, care poate fi însoţită de insuficienţă renală. De asemenea, include necroză papilară. Prin urmare, funcţia renală trebuie verificată periodic.

9. A fost descrisă exacerbarea inflamaţiilor provocate de infecţii (de exemplu, dezvoltare a fasciitei necrozante), care coincide cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Este posibil ca aceasta să fie asociată cu mecanismul de acţiune al medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

Prin urmare, dacă în timpul utilizării apar semne ale unei infecţii sau infecţia se agravează, se recomandă ca pacientul să se adreseze imediat medicului. Consultul medical este necesar pentru a se investiga dacă există indicaţie de terapie antiinfecţioasă/antibiotică. În cazuri excepţionale, în timpul unei infecţii cu varicelă pot apărea infecţii cutanate severe şi complicaţii la nivelul ţesutului moale

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

La adulţi efectul doză-răspuns este mai puţin clar decât la copii, la care ingestia de mai mult de 400 mg/kg poate provoca simptome. Timpul de înjumătăţire în supradozaj este de 1.5-3 ore.

Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă clinic de AINS vor manifesta cel mult greaţă, vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, hemoragie gastro-intestinală sau tulburări ale funcţiilor hepatice şi renale. În intoxicaţii mai grave, toxicitatea se observă la nivelul sistemului nervos central, manifestându-se ca somnolenţă, lipsă de concentrare, ocazional inconştienţă, excitaţie şi dezorientare sau comă. Ocazional pacienţii dezvoltă convulsii. În cazul intoxicației grave, poate apărea acidoza metabolică şi se poate prelungi timpul de protrombină/ INR, probabil din cauza interferenţei cu acţiunea factorilor de coagulare circulanţi. Pot apărea insuficienţa renală acută şi deteriorarea hepatică. Este posibilă agravarea astmului bronşic la pacienţii astmatici.

Ca și în cazul altor simpatomimetice, supradozajul cu pseudoefedrină poate cauza simptomela nivelul sistemului nervos central și stimularea cardiovasculare, inclusiv iritabilitate, neliniște, tremor, sete, anxietate, palpitații, febră, hiperhidroză, insomnie, midriază, vedere încețoșată, iluzii și halucinații vizuale, astenie musculară, convulsii , retenție urinară, hipertensiune arterială, dificultate în micțiune, greață, vărsături, tahicardie și aritmii cardiace.

Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere şi include menţinerea căilor respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace și vitale până la stabilizare şi reechilibrare hidroelectrolitică, dacă este necesar. Luaţi în considerare administrarea orală de cărbune activat sau golirea stomacului în cazul în care pacientul se prezintă în termen de 1 oră de la ingestia unei cantităţi cu potenţial toxic.

Convulsiile frecvente sau prelungite trebuie tratate cu diazepam sau lorazepam intravenos. Pentru astm se vor administra bronhodilatatoare.

Eliminarea pseudoefedrinei poate fi accelerată prin diureza acidă sau prin dializă. Efectele antihipertensive pot fi tratate cu un blocant alfa-adrenergic administrat intravenos cum este fentolamina. Efectele cardiace ca de exemplu aritmia, pot necesita utilizarea unui agent blocant beta- adrenergic după blocada alfa-adrenergică. Convulsiile pot fi tratate cu un anticonvulsivant. .

Clorpromazina poate fi utilă pentru tratarea agitaţiei şi halucinaţiilor

La pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă (clasele II-III clasificarea NYHA), boală cardiacă ischemică stabilizată terapeutic, boală arterială periferică şi/sau boală vasculară cerebrală, tratamentul cu ibuprofen trebuie instituit numai după o atentă analiză şi trebuie evitată utilizarea de doze mari (2400 mg pe zi).

De asemenea, înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumători), trebuie efectuată o analiză atentă, în special dacă sunt necesare doze mari de ibuprofen (2400 mg pe zi).

Grupa farmacoterapeutică: decongestionante nazale de uz sistemic, simpatomimetice, combinaţii, codul ATC: R01BA52.

Ibuprofen este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică. Modelele convenţionale de durere şi inflamaţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă eficace sinteza de prostaglandine. La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau conexă acesteia, edemul şi febra. Ibuprofenul exercită un efect inhibitor reversibil asupra sintezei de prostaglandine prin inhibarea activităţii ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra agregării plachetare indusă de ADP (adenozin difosfat) sau colagen.

Datele experimentale sugerează că în cazul administrării concomitente, ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Unele studii farmacodinamice arată că administrarea unei doze unice de ibuprofen 400 cu 8 ore înainte sau cu 30 de minute după administrarea unei doze de acid acetilsalicilic (81 mg) sub formă farmaceutică cu

eliberare imediată, a determinat un efect scăzut al acidului acetilsalicilic asupra formării de tromboxan sau agregării plachetare. Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la

situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea un efect relevant clinic (vezi pct. 4.5).

Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus şi activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se presupune că aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofenul inhibă sinteza renală de prostaglandine care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.3).

Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale sintezei de prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).

Clorhidratul de pseudoefedrină este un simpatomimetic cu efecte directe şi indirecte asupra receptorilor adrenergici, care determină vasoconstricţia mucoasei nazale, reducând în acest fel rinoreea şi congestia nazală; are efecte minore şi nesemnificative asupra tensiunii arteriale şi SNC. Este un stereoizomer dextrogir al efedrinei, cu proprietăţi vasoconstrictoare, bronhodilatatoare şi decongestionante asupra membranelor hiperemice ale căilor respiratorii superioare şi efecte nesemnificative asupra tensiunii arteriale şi SNC.

Instalarea efectului decongestiv se observă la 30 minute după administrarea orală şi durează aproximativ 4 ore.

După administrarea orală, ibuprofenul este absorbit parţial în stomac şi apoi este absorbit complet în intestinul subţire. Este distribuit rapid în tot organismul. Excreţia este rapidă şi completă prin intermediul rinichilor.

Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse la 45 de minute după ingerare, daca administrarea se face pe stomacul gol. Atunci când este administrat cu alimente, nivelurile plasmatice maxime sunt observate după 1 până la 2 ore. Acești timpi pot varia în funcție de formele diferite de dozare.

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2 ore.

După metabolizarea hepatică (hidroxilare, carboxilare), metaboliţii inactivi din punct de vedere farmacologic sunt eliminaţi complet, în principal pe cale renală (90%), dar şi pe cale biliară. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare la indivizii sănătoşi şi la cei cu boli hepatice şi renale este de 1,8 – 3,5 ore, iar legarea de proteinele plasmatice este de aproximativ 99%.

După administrare orală, clorhidratul de pseudoefedrină se absoarbe rapid şi aproape complet din tractul gastro-intestinal. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 5-8 ore. Pseudoefedrina se distribuie în toate ţesuturile şi fluidele organismului (inclusiv în laptele matern). Între 50 şi 75% din doza ingerată se excretă sub formă nemodificată în urină, restul se metabolizează în ficat prin demetilare, parahidroxilare şi deaminare oxidativă, rezultând compuşi inactivi. Eliminarea este crescută şi prin urmare, timpul de înjumătăţire este mai scurt în urina acidă. Antiacidele (de exemplu hidroxidul de aluminiu) favorizează absorbţia după administrarea orală (caolinul, din contră, o reduce); excreţia urinară este diminuată de alcalinizarea urinei.

În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofen a demonstrat, în principal, leziuni şi ulceraţii la nivelul tractului gastro-intestinal.

Studiile in vitro şi in vivo nu au decelat indicii cu relevanţă clinică ale existenţei unor efecte mutagene ale ibuprofenului. În studiile efectuate la şobolani şi şoareci nu au fost găsite dovezi ale unor efecte carcinogene ale ibuprofen.

Ibuprofen a determinat inhibiţia ovulaţiei la iepuri, precum şi tulburări de implantare la diverse specii de animale (iepuri, şobolani, şoareci). Studiile experimentale la şobolani şi iepuri au indicat faptul că ibuprofen traversează placenta. După administrarea unor doze toxice pentru mamă, un număr mare de malformaţii (defecte septale ventriculare) au apărut la puii de şobolani.

Rezultatele studiilor preclinice nu adaugă nimic relevant privind utilizarea pseudoefedrinei care să nu fie incluse deja în Rezumatul caracteristicilor produsului.