Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: 10 mg o dată pe zi (un comprimat, o dată pe zi).

Copii și adolescenți

Greutate corporală mai mică de 30 kg: comprimatul de 10 mg nu este recomandat pentru copiii cu greutate corporală mai mică de 30 kg. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 12 ani și greutate corporală de 30 kg sau mai puțin, există alte forme farmaceutice mai adecvate.

Siguranţa şi eficacitatea Claritine la copii cu vârsta sub 2 ani nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Pacienți cu insuficiență hepatică

Pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă trebuie să li se administreze o doză iniţială mai mică, deoarece aceştia pot avea clearance-ul loratadinei redus. Pentru adulţii şi copiii cu greutate corporală mai mare de 30 kg, este indicată o doză iniţială de 10 mg, o dată la două zile.

Pacienți cu insuficiență renală

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii care prezintă insuficienţă renală.

Pacienți vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici.

Administrare orală. Comprimatul poate fi administrat fără legătură cu orarul meselor.

Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Claritine trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.2).

Acest medicament conţine lactoză; astfel, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficienţă de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Administrarea Claritine trebuie oprită cu cel puţin 48 ore înainte de efectuarea testelor cutanate deoarece antihistaminicele pot împiedica sau diminua reacţiile pozitive la indicatorii testelor de reactivitate dermică.

Administrat împreună cu alcoolul, Claritine nu are efecte de potenţare, conform evaluărilor efectuate în cadrul studiilor privind performanţele psihomotorii.

Este posibil să apară interacţiuni cu toţi inhibitorii cunoscuţi ai CYP3A4 sau CYP2D6 ducând la creșterea nivelurilor de loratadină (vezi pct. 5.2), ceea ce poate determina o creştere a reacţiilor adverse.

Au fost raportate creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale loratadinei după utilizarea concomitentă cu ketoconazol, eritromicină şi cimetidină în studii controlate, dar fără modificări semnificative clinic (inclusiv electrocardiografic).

Au fost efectuate studii privind interacțiunile numai la adulți.

Conform unui număr mare de date privind femeile gravide (peste 1000 de rezultate obţinute), nu s-au evidenţiat efecte malformative sau efecte toxice feto/neonatale ale loratadinei. Studiile la animale nu au evidenţiat efecte toxice dăunătoare directe sau indirecte asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Ca măsură de precauţie, este de preferat să se evite utilizarea Claritine în timpul sarcinii.

Loratadina este excretată in laptele matern. Ca urmare nu este recomandă utilizarea Claritine in perioada alăptării.

Nu sunt disponibile date cu privire la fertilitatea masculină și feminină.

Claritine nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pacienţii trebuie informaţi că, foarte rar, la unele persoane poate apărea somnolenţa, fapt ce ar putea afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

În studiile clinice în care au fost incluşi adulţi şi adolescenţi cu afecţiuni de tipul rinită alergică (RA) şi urticarie cronică idiopatică (UCI), la doza recomandată de 10 mg pe zi, reacţiile adverse au fost raportate la un procent cu 2% mai mare la pacienţii trataţi cu loratadină faţă de cei trataţi cu placebo.

Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent, suplimentar faţă de placebo, au fost somnolenţă (1,2%), cefalee (0,6%), creştere a apetitului alimentar (0,5%) şi insomnie (0,1%).

Următoarele reacţii adverse raportate în perioada de după punerea pe piaţă sunt prezentate în tabelul următor pe aparate, organe şi sisteme. Frecvenţele sunt definite ca foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 și < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 și < 1/100), rare (≥ 1/10000 și < 1/1000), foarte rare (< 1/10000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezente în ordinea descrescătoare a gravităţii.

În studii clinice efectuate la copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 2 şi 12 ani, reacţiile adverse raportate frecvent în plus față de placebo au fost cefalee (2,7%), nervozitate (2,3%) şi oboseală (1%).

Cu frecvență necunoscută a fost raportată creșterea în greutate la copii.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

Supradozajul cu loratadină creşte frecvenţa apariţiei simptomelor anticolinergice. În caz de supradozaj, au fost raportate somnolenţă, tahicardie şi cefalee.

În cazul supradozajului, se vor institui măsuri generale simptomatice şi de susţinere, care vor fi menţinute cât timp va fi necesar. Poate fi încercată administrarea cărbunelui activat sub formă de suspensie cu apă. Lavajul gastric poate fi luat în considerare. Loratadina nu este îndepărtată prin hemodializă şi nu se cunoaşte dacă poate fi îndepărtată prin dializă peritoneală. Monitorizarea clinică a pacientului trebuie continuată şi după tratamentul de urgenţă.

Grupa farmacoterapeutică: antihistaminice – antagonişti H1, codul ATC: R06AX13.

Loratadina, substanţa activă din Claritine, este un antihistaminic triciclic cu activitate selectivă la nivelul receptorilor periferici H1.

Când este utilizată la doza recomandată loratadina nu are proprietăţi sedative sau anticolinergice semnificative clinic în cazul majorităţii populaţiei.

În cazul tratamentului de lungă durată nu s-au observat modificări semnificative clinic privind semnele vitale, valorile testelor de laborator, examenele fizice sau electrocardiografice.

Loratadina nu are o activitate semnificativă la nivelul receptorilor H2. Aceasta nu inhibă captarea noradrenalinei şi nu are practic nicio influenţă asupra funcţiei cardiovasculare sau automatismului cardiac.

Studiile efectuate la om asupra pustulelor provocate de histamină pe piele după administrarea unei doze unice de 10 mg au demonstrat ca efectele antihistaminice sunt observate în 1-3 ore, atingând maximul la 8-12 ore și au rezistat mai mult de 24 ore. Nu au existat dovezi care să indice toleranţa la acest efect în urma administrării loratadinei timp de 28 zile.

În studii clinice controlate peste 10000 pacienți (cu vârsta de 12 ani și peste) au fost tratați cu loratadină 10 mg comprimate. În ceea ce privește îmbunătățirea efectelor asupra simptomelor nazale și non-nazale ale rinitei alergice, loratadina 10 mg comprimate administrată o dată pe zi a fost superioară

față de placebo și asemănătoare clemastinei. În aceste studii somnolenţa a apărut mai puţin frecvent la loratadină decât la clemastină şi cu frecvenţă asemănătoare cu terfenadină şi placebo.

Dintre acești pacienți (cu vârsta de 12 ani și peste), 1000 pacienți cu urticarie cronică idiopatică au fost înrolați în studii controlate placebo. O doză de loratadină 10 mg administrată o dată pe zi a fost superioară față de placebo în tratarea urticariei cronice idiopatice, fapt demonstrat de reducerea mâncărimilor, eritemului și urticariei asociate acesteia. În cadrul acestor studii incidența somnolenței

în cazul loratadinei a fost asemănătoare cu placebo.

În studii clinice controlate aproximativ 200 pacienți copii și adolescenți (cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani) cu rinită alergică sezonieră au primit doze de loratadină sirop de până la 10 mg o dată pe zi. Într-un alt studiu, 60 pacienți, copii și adolescenți (cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 ani), au primit 5 mg loratadină sirop o dată pe zi. Nu au fost observate reacții adverse neașteptate.

Eficacitatea la copii a fost similară cu eficacitatea observată la adulți.

Loratadina se absoarbe rapid și bine. Ingestia concomitentă de alimente poate întârzia ușor absorbția loratadinei, dar fără a influența efectul clinic. Parametrii biodisponibilității loratadinei și ai metabolitului său activ sunt proporționali cu doza.

Loratadina se leagă în proporţie foarte mare (între 97% şi 99%), iar desloratadina (DL), principalul său metabolit activ, se leagă la un nivel moderat (73% până la 76%) de proteinele plasmatice.

La pacienţii sănătoşi, timpii de înjumătăţire plasmatică prin distribuţie pentru loratadină şi metabolitul ei activ sunt de aproximativ 1 oră, respectiv 2 ore.

După administrarea pe cale orală, loratadina se absoarbe rapid şi bine, fiind supusă unei prime metabolizări importante, în principal de către CYP3A4 şi CYP2D6. Principalul metabolit – desloratadina (DL) – este activ din punct de vedere farmacologic, fiind responsabil pentru o mare parte din efectul clinic. Loratadina şi DL ating concentraţiile plasmatice maxime (Tmax) la 1-1,5 ore, respectiv la 1,5-3,7 ore de la administrare.

Aproximativ 40% din doză este excretată în urină şi 42% în fecale, pe o perioadă de 10 zile, în principal sub formă de metaboliţi conjugaţi. Aproximativ 27% din doză este eliminată în urină pe parcursul primelor 24 ore. Mai puţin de 1% din substanţa activă este excretată nemodificată, în forma activă, ca loratadină sau DL.

Timpul mediu de înjumătăţire prin eliminare la adulţi sănătoși a fost de 8,4 ore (interval de la 3 ore până la 20 ore) pentru loratadină şi de 28 ore (interval de la 8,8 ore până la 92 ore) pentru principalul metabolit activ.

La pacienţii cu insuficiență renală cronică, atât ASC cât şi nivelurile plasmatice maxime (Cmax) ale loratadinei şi ale metabolitului ei activ sunt mai mari în comparaţie cu ASC şi nivelurile plasmatice maxime (Cmax) ale pacienţilor cu funcţie renală normală. Timpii medii de înjumătăţire prin eliminare pentru loratadină şi metabolitul ei activ nu au fost semnificativ diferiţi faţă de cei observaţi la pacienții sănătoşi. La pacienţii cu insuficienţă renală cronică hemodializa nu are nicio influenţă asupra farmacocineticii loratadinei sau a metabolitului ei activ.

La pacienţii cu afectare hepatică cronică de cauză alcoolică, ASC şi nivelurile plasmatice maxime (Cmax) pentru loratadină au fost de două ori mai mari comparativ cu cele din cazul pacienţilor cu funcţie hepatică normală, în timp ce profilul farmacocinetic al metabolitului activ nu a fost modificat semnificativ.

Timpii de înjumătăţire prin eliminare pentru loratadină şi metabolitul ei activ au fost de 24 ore respectiv 37 ore şi au crescut concomitent cu creşterea severităţii tulburării hepatice.

Profilul farmacocinetic al loratadinei şi al metabolitului ei activ este comparabil la voluntarii adulţi sănătoşi cu cel înregistrat la voluntarii vârstnici sănătoşi.

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, și carcinogenitatea.

În studiile de toxicitate asupra capacităţii de reproducere nu au fost observate efecte teratogene. Cu toate acestea, la şobolani s-a observat prelungirea travaliului şi viabilitate mai redusă a puilor în cazul nivelurilor plasmatice (ASC) de 10 ori mai mari decât cele obţinute la dozele clinice.