Dacă nu este prescris altfel de către medic, sunt recomandate următoarele doze: Adulţi

Un supozitor (10 mg bisacodil) pe zi pentru efect imediat. Doza zilnică maximă nu trebuie depăşită.

Copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 10 ani:

Pentru aceşti pacienţi Dulcolax este disponibil în alte forme de prezentare adecvate vârstei. Pentru pregătirea procedurilor diagnostice şi preoperator

Pentru administrarea bisacodilului în vederea pregătirii pacientului pentru proceduri diagnostice, în tratamentul pre-sau postperator şi în afecţiuni care necesită facilitarea evacuării colonului, Dulcolax trebuie administrat sub supraveghere medicală.

Adulţi

Pentru a realiza evacuarea completă a intestinului se recomandă 2 drajeuri gastrorezistente (10 mg) dimineaţa şi 2 drajeuri gastrorezistente (10 mg) seara şi un supozitor în dimineaţa următoare

Copii cu vârsta de 4ani sau mai mari

Se recomandă 1 drajeu gastrorezistent (5 mg) seara şi un laxativ de uz pediatric cu acţiune imediată (de exemplu un supozitor) în dimineaţa următoare.

Mod de administrare

Supozitoarele sunt eficiente în aproximativ 20 de minute (între 10 – 30 minute). Se despachetează supozitorul şi se inseră în rect cu capătul ascuţit înainte.

Dulcolax este contraindicat la pacienţii cu ileus, obstrucţie intestinală, abdomen acut chirurgical incluzând apendicită, boli inflamatorii intestinale acute şi dureri abdominale severe asociate cu greaţă şi vărsături, care pot fi semne ale unei afecţiuni severe.

Dulcolax este, de asemenea, contraindicat în stări de deshidratare severă şi la pacienţi cu hipersensibilitate la bisacodil sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

Similar tuturor laxativelor, Dulcolax nu trebuie administrat pe o perioadă mai îndelungată fără a investiga etiologia constipaţiei prin diagnostic diferenţial.

Administrarea prelungită în exces poate conduce la dezechilibre hidrice şi electrolitice şi la hipokaliemie.

Pierderea de lichide la nivelul intestinelor poate provoca deshidratarea. Simptomele pot include senzaţia de sete şi oligurie. La pacienţii care suferă pierderi de lichid la nivelul intestinelor, la care deshidratarea poate fi periculoasă (de exemplu la pacienţi cu insuficienţă renală, pacienţi vârstnici) administrarea Dulcolax trebuie întreruptă apoi continuată numai sub supraveghere medicală.

Pacienţii pot manifesta hematochezie (scaun cu sânge) care este în general uşoară şi reversibilă.

La pacienţii cărora li s-a administrat Dulcolax au fost raportate ameţeli şi/sau sincope. Detaliile menţionate în aceste cazuri sugerează că evenimentele pot fi corelate cu sincopa determinată de defecaţie (sau cu sincopa atribuită eforturilor din timpul defecaţiei) sau cu răspunsul vasovagal la durerile abdominale datorate constipaţiei, care fac necesară administrarea de laxative acestor pacienţi, dar nu în special cu Dulcolax.

Administrarea de supozitoare poate conduce la apariţia senzaţiilor locale de durere şi iritare mai ales la pacienți cu fisuri anale şi proctită ulcerativă.

În cazul în care sunt luate doze prea mari de Dulcolax, administrarea concomitentă de medicamente diuretice şi adreno-corticosteroizi poate creşte riscul apariţiei dezechilibrelor electrolitice.

Dezechilibrele electrolitice pot determina o sensibilitate crescută la glicozidele cardiace.

Sarcina

Nu s-au efectuat studii adecvate şi bine controlate la la gravide. Experienţa îndelungată nu a evidenţiat apariţia efecte nedorite sau dăunătoare în timpul sarcinii.

Cu toate acestea, similar tuturor medicamentelor, Dulcolax trebuie administrat în timpul sarcinii sau alăptării numai la recomandarea medicului.

Alăptarea

Datele clinice au evidenţiat că nici fracţiunea activă a bisacodil BHPM (bis-(p-hidroxifenil) piridil-2- metan) nici glucuronidele sale nu sunt excretate în laptele matern. Din acest motiv, Dulcolax poate fi utilizat în perioada alăptării.

Fertilitatea

Nu au fost efectuate studii în legătură cu efectul asupra fertilităţii la om.

Nu s-au efectuat studii privind efectele Dulcolax asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cu toate acestea, pacienţii trebuie preveniţi că, datorită unui răspuns vasovagal (de exemplu spasm abdominal) ei pot manifesta ameţeli şi/sau sincope. În condiţiile în care pacienţii suferă un spasm abdominal aceştia trebuie să evite activități potenţial periculoase cum sunt conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.

Pentru a determina frecvenţa acestor reacţii adverse au fost utilizate rezultatele globale din 23 studii clinice cu Dulcolax, care au inclus 3368 pacienţi.

Pentru clasificarea reacţiilor adverse s-a utilizat următoarea convenţie: Foarte frecvente: ≥ 1/10,

Frecvente: ≥1/100 şi <1/10,

Mai puţin frecvente: ≥1/1000 şi <1/100, Rare: ≥1/10000 şi <1/1000,

Foarte rare: <1/10000, inclusiv cazuri izolate.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare: reacţii de hipersensibilitate

Cu frecvenţă necunoscută edem angioneurotic*, reacţii anafilactice*.

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Cu frecvenţă necunoscută: deshidratare*

Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente: ameţeală Rare: sincopă

Este posibil ca ameţeala şi sincopa care apar după utilizarea bisacodil să fie consecinţa unui răspuns vasovagal (de exemplu spasm abdominal, defecaţie).

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente crampe abdominale, dureri abdominale, diaree, greaţă.

Mai puţin frecvente disconfort abdominal, vărsături, hematochezie (scaun sanguinolent), disconfort anorectal

Cu frecvenţă necunoscută colită*.

*Reacţiile adverse nu au fost observate în nici unul dintre studiile clinice cu Dulcolax selectate. Estimarea se bazează pe limita superioară de 95% a intervalului de încredere, calculat din numărul total de pacienţi trataţi în concordanță cu Ghidul SPC UE (3/3056 care se referă la “rare”)

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Simptome

La administrarea de doze mari pot să apară scaune lichide (diaree), crampe abdominale şi pierderi de lichide, de potasiu şi de alţi electroliţi, semnificative clinic.

Supradozajul cronic cu Dulcolax, similar altor laxative poate produce diaree cronică, dureri abdominale, hipokaliemie, hiperaldosteronism secundar şi litiază renală. Afectarea tubulară renală, alcaloză metabolică şi slăbiciune musculară, secundară hipokaliemiei au fost, de asemenea, descrise asociate abuzului cronic de laxative.

Tratament

După ingestia de Dulcolax, absorbţia poate fi micşorată sau împiedicată prin provocarea de vărsături sau prin lavaj gastric. Pot fi necesare administrarea de lichide şi corectarea dezechilibrului electrolitic, mai ales la vârstnici şi la tineri.

Administrarea de antispastice poate fi utilă.

Grupa farmacoterapeutică: laxative de contact, codul ATC: A06AB02.

Bisacodilul este un laxativ cu acţiune locală, din grupa derivaţilor de difenilmetan. Ca laxativ de contact, ale cărui efecte de laxativ neabsorbabil (laxativ stimulant) au fost descrise, bisacodilul, după hidroliză în intestinul gros, stimulează peristaltismul colonului şi, determină acumularea de apă şi, în consecinţă, de electroliţi în lumenul colonului. Acestea determină stimularea defecaţiei, reducerea duratei tranzitului şi diminuarea consistenţei materiilor fecale.

Deoarece este un laxativ care acţionează în colon, bisacodil stimulează specific procesul natural de evacuare din zona inferioară a tractului digestiv. Din acest motiv, bisacodil este ineficient în perturbarea procesului de digestie sau al absorbţiei caloriilor sau a nutrienţilor esenţiali la nivelul intestinului subţire.

După administrarea orală sau rectală, bisacodil este rapid hidrolizat la principiul activ bis-(p- hidroxifenil)-piridil-2-metan (BHPM), în principal de către enzimele esteraze ale mucoasei intestinale.

Administrarea sub formă de drajeuri gastrorezistente a evidenţiat o concentraţie plasmatică maximă a BHPM într-un interval de 4 - 10 ore după administrare, în timp ce efectul laxativ a apărut la 6-12 ore după administrare. În schimb, după administrarea sub formă de supozitor, efectul laxativ s-a instalat în medie în aproximativ 20 de minute după administrare, iar în unele cazuri după 45 de minute de la administrare. Concentraţiile plasmatice maxime de BHMP au fost atinse la 0.5 – 3 ore după administrarea sub formă de supozitor. De aici apare necorelarea efectului laxativ al bisacodil cu

concentraţia plasmatică a BHPM. BHPM acţionează local în partea inferioară a intestinului şi nu există nici o relaţie între efectul laxativ şi concentraţia plasmatică a fracţiunii active.

După administrare orală şi rectală, numai mici cantităţi de medicament sunt absorbite şi sunt aproape complet conjugate în peretele intestinal şi ficat pentru a forma glucuronide inactive BHPM.

Timpul de înjumătăţire plasmatică al glucuronidelor BHPM a fost estimat a fi de 16,5 ore.

Cea mai mare cantitate de BHPM (90%) este eliminată direct prin materiile fecale iar o cantitate mică prin urină.

Toxicitatea orală acută a bisacodil la rozătoare şi alte specii decât rozătoare este mică şi depăşeşte 2 g/kg. Valoarea dozei tolerate la câine ajunge până la 15 g/kg. Semnele clinice majore de toxicitate au fost diareea, activitate motorie scăzută şi piloerecţie.

Studii de toxicitate cu doze repetate până la 26 săptămâni au fost efectuate la şobolan, cobai şi maimuţă rhesus. Cum era de aşteptat, medicamentul a determinat diaree severă dependentă de doză la toate speciile, cu excepţia cobaiului. Nu au fost evidenţiate modificări histopatologice distincte şi, în special, nefrotoxicitate determinată de medicament.

Leziunile proliferative determinate de bisacodil, observate la nivelul vezicii urinare la şobolanii trataţi timp de 32 săptămâni, nu au fost determinate de bisacodil ca atare. Modificările morfologice au fost determinate de formarea microcalculilor datorată modificărilor echilibrului electrolitic şi de aceea, nu prezintă relevanţă pentru om.

Efectuarea unei baterii de teste de mutagenitate la bacterii şi mamifere nu a demonstrat potenţial genotoxic al bisacodilului. De asemenea, bisacodil nu a produs creşteri semnificative în transformarea morfologică a celulelor embrionare de hamster/SHE. Comparativ cu potenţialul genotoxic şi carcinogen al laxativului fenolftaleină, bisacodil nu a demonstrat potenţial mutagen în teste adecvate.

Nu sunt disponibile studii de carcinogenitate (pe durata de viaţă). Datorită asemănării terapeutice cu fenolftaleina, bisacodilul a fost studiat pe modelul şoarece transgenic p53, timp de 26 săptămâni. Nu au fost observate neoplazii determinate de tratamentul cu doze orale de până la 8000 mg/kg şi zi.