Medicamentul se administrează numai adulţilor şi adolescenţilor cu vârsta peste 15 ani.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani: doza recomandată este de un comprimat ASPACO, administrat oral, la nevoie; dacă este necesar, doza se poate repeta la intervale de 4 – 6 ore, fără a depăşi 4 comprimate ASPACO pe zi.

Vârstnici: iniţial se administrează jumătate din doza recomandată adulţilor, crescând eventual în funcţie de toleranţă şi necesităţi.

Insuficienţă renală: se recomandă administrarea unor doze mai mici decât cele uzuale la adulţi. Comprimatele trebuie înghiţite întregi cu o cantitate suficientă de lichid.

Durata tratamentului trebuie limitată la 3 zile, iar dacă nu se obţine ameliorarea eficientă a durerii, pacienţii/persoanele care îi îngrijesc trebuie sfătuiţi să se adreseze unui medic.Copii cu vârsta sub 12 ani:

Codeina nu trebuie utilizată la copii cu vârsta sub 12 ani, din cauza riscului de toxicitate la opioide, ca urmare a metabolizării variabile şi imprevizibile a codeinei la morfină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Hipersensibilitate la acid acetilsalicilic, paracetamol şi fosfat de codeină sau la oricare dintre excipienţi.

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 15 ani.

La toţi copiii şi adolescenţii (cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani) la care se efectuează tonsilectomie şi/sau adenoidectomie pentru tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn, din cauza unui risc crescut de apariţie a unor reacţii adverse grave şi care pun viaţa în pericol (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă hepatocelulară severă. Insuficienţă renală severă.

Ulcer gastro-duodenal activ. Hemoragie digestivă.

Boli hemoragice şi alte boli cu risc hemoragic.

Antecedente de astm bronşic indus de administrarea salicilaţilor sau a substanţelor cu acţiune similară, în special antiinflamatoare nesteroidiene.

Astm bronşic, hipersecreţie traheobronşică şi insuficienţă respiratorie (datorită prezenţei codeinei). Leziuni cerebrale şi hipertensiune intracraniană (datorită prezenţei codeinei).

Diaree acută toxiinfecţioasă, subocluzie sau ocluzie intestinală, intervenţii chirurgicale recente la nivelul căilor biliare (datorită prezenţei codeinei creşte presiunea biliară).

Concomitent cu IMAO sau în interval de 14 zile de la oprirea tratamentului cu un IMAO (datorită prezenţei codeinei).

Alcoolism acut (datorită prezenţei codeinei). Stări comatoase (datorită prezenţei codeinei).

Administrare concomitentă a metotrexatului în doze peste 15 mg pe săptămână (datorită prezenţei acidului acetilsalicilic).

Deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază. La femei care alăptează (vezi pct. 4.6)

La pacienţi cunoscuţi ca metabolizatori ultra-rapizi CYP2D6.

La pacienţii cu astm bronşic şi alte afecţiuni alergice respiratorii, ca şi la cei cu hipersensibilitate la antiinflamatoare nesteroidiene pot fi declanşate crize de astm bronşic şi alte reacţii alergice de tip anafilactic.

Este necesară prudenţă în caz de antecedente de ulcer sau hemoragii digestive, în insuficienţa renală şi hepatică uşoară până la moderată.

Nu se recomandă administrarea în gută, deoarece dozele terapeutice mari scad eliminarea acidului uric.

Este necesară prudenţă la pacienţii supuşi intervenţilor chirurgicale, chiar minore (de exemplu extracţii dentare), deoarece acidul acetilsalicilic are efect antiagregant plachetar, care persistă câteva zile, existând risc de accidente hemoragice.

Medicamentul poate fi utilizat în caz de insuficienţă cardiacă necompensată numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic.

Medicamentele conţinând acid acetilsalicilic trebuie să fie utilizate în cazul adolescenţilor cu stări febrile, varicelă sau afecţiuni virale (inclusiv gripă) numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic, datorită posibilităţii apariţiei sindromului Reye, o afecţiune rară, dar severă.

Dozele trebuie reduse sau intervalele dintre doze trebuie prelungite în cazurile de mai jos:

• tulburări ale funcţiei hepatice (de exemplu boli hepatice cronice, consum de alcool etilic pe termen lung). La pacienţii cu sindrom Gilbert în anumite situaţii poate apărea scăderea metabolizării paracetamolului. În astfel de cazuri, doza trebuie redusă.

• tulburări ale funcţiei renale şi la pacienţii dializaţi.

Când este necesar tratamentul pe termen lung, trebuie monitorizate enzimele hepatice.

În studiile la animale, dozele mari de paracetamol au dus la atrofie testiculară şi inhibarea spermatogenezei. Prin urmare, trebuie analizată oportunitatea tratamentului cu ASPACO la bărbaţii care urmează tratament pentru fertilitate scăzută.

În cazul utilizării pe termen lung a dozelor mari de paracetamol, care nu respectă recomandările, au fost raportate cazuri de cefalee, care nu trebuie tratate prin mărirea dozei de medicament. În aceste cazuri, se impune întreruperea tratamentului.

Codeina administrată în doze mari, timp îndelungat, poate dezvolta dependenţă.

La pacienţii cu colecistectomie, codeina poate determina un sindrom dureros abdominal acut, de tip biliar sau pancreatic, asociat de obicei cu modificări biologice, care indică spasmul sfincterului Oddi. Codeina poate împiedica eliminarea secreţiilor traheo-bronşice la pacienţii cu tuse productivă. Se impune prudenţă la bolnavii cu limitarea funcţiei respiratorii, emfizem pulmonar, fibroză pulmonară, bronhopneumopatie cronică obstructivă, bronhoree, tuberculoză gravă, traumatisme toracice (codeina deprimă respiraţia şi interferă cu mecanismele compensatorii declanşate de deficitul ventilaţiei pulmonare). La astmatici poate agrava fenomenele obstructive (favorizează bronhospasmul).

Datorită conţinutului în codeină se impun precauţii în următoarele cazuri: persoane în vârstă sau debilitate fizic (risc de deprimare respiratorie), leziuni craniene (risc de deprimare respiratorie), hipertensiune intracraniană (risc de agravare a hipertensiunii intracraniene), insuficienţă adrenocorticală, miastenia gravis, abdomen acut (poate masca simptomatologia clinică), hipotiroidism (risc de deprimare respiratorie şi deprimare nervos centrală), hipertrofie de prostată sau stricturi uretrale (retenţie de urină), constipaţie cronică.

Utilizarea codeinei nu este recomandată la bolnavii cu colită ulceroasă (poate produce dilataţia toxică a colonului). Utilizarea trebuie evitată şi la pacienţii cu pancreatită. Hipovolemia, cordul pulmonar cronic, infarctul miocardic acut, starea de şoc favorizează accidentele hipotensive. Riscul convulsiv poate fi crescut când codeina se administrează la pacienţi cu edem cerebral şi la epileptici. Stările confuzive pot fi agravate.

La întreruperea bruscă a tratamentului după utilizarea prelungită de doze mari de analgezice, care nu respectă recomandările, poate apărea cefalee, precum şi fatigabilitate, dureri musculare, nervozitate şi semne vegetative. Aceste semne dispar după câteva zile de la întrerupere. Tratamentul nu se va relua decât la recomandarea medicului.

Deoarece codeina se metabolizează la nivel hepatic şi se elimină pe cale renală, se recomandă supravegherea atentă a pacienţilor cu insuficienţă hepatică şi renală; dozele se ajustează în funcţie de severitatea insuficienţei.

Codeina este metabolizată la morfină, metabolitul său activ, de către enzima hepatică CYP2D6. Dacă pacientul prezintă un deficit enzimatic sau lipsa completă a enzimei, nu se va obţine un efect analgezic adecvat. Estimările indică faptul că până la 7% din populaţia caucaziană poate avea acest deficit. Dacă însă pacientul este un metabolizator rapid sau ultra-rapid, există un risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse ale toxicităţii la opioide, chiar şi pentru dozele prescrise uzual. Aceşti pacienţi metabolizează rapid codeina la morfină, ceea ce determină concentraţii plasmatice de morfină mai mari decât cele preconizate.

Simptomele generale ale toxicităţii la opioide includ confuzie, somnolenţă, respiraţie superficială, mioză, greaţă, vărsături, constipaţie şi lipsa poftei de mâncare. În cazuri severe, acestea pot include simptome ale deprimării circulatorii şi respiratorii, care pot pune viaţa în pericol şi, foarte rar, pot fi letale.

Estimările prevalenţei metabolizatorilor ultra-rapizi în diferitele populaţii sunt rezumate mai jos:

Au existat raportări în publicaţii despre faptul că administrarea post-chirurgicală a codeinei la copii, după tonsilectomie şi/sau adenoidectomie efectuate pentru tratamentul sindromului de apnee obstructivă în somn, a provocat evenimente adverse rare, dar care au pus viaţa în pericol, inclusiv deces (vezi şi pct. 4.3). Toţi copiii au fost trataţi cu doze de codeină aflate în intervalul de doze adecvat; cu toate acestea, s-a evidenţiat că aceşti copii erau, fie metabolizatori ultra-rapizi, fie metabolizatori rapizi, în ceea ce priveşte capacitatea lor de a metaboliza codeina la morfină.

Utilizarea codeinei nu este recomandată la copii care pot avea funcţia respiratorie compromisă, ca în cazul tulburărilor neuromusculare, afecţiunilor cardiace sau respiratorii severe, infecţiilor tractului respirator superior sau pulmonare, politraumatismelor sau procedurilor chirurgicale ample. Aceşti factori pot agrava simptomele toxicităţii la morfină.

Deoarece medicamentul conţine codeină şi paracetamol, în timpul tratamentului nu se recomandă ingestia băuturilor alcoolice.

Pacienţii trebuie avertizaţi să nu utilizeze concomitent alte medicamente pe bază de paracetamol şi codeină.

Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine un principiu activ care poate induce pozitivarea testelor antidoping.

Alte antiinflamatoare nesteroidiene: risc nefrotoxic şi hemoragic crescut.

Acidul acetilsalicilic poate creşte riscul de hemoragie gastro-intestinală la administrarea simultană cu glucocorticoizi sau alcool etilic.

Anticoagulante: creşte riscul hemoragic.

Administrarea concomitentă de trombolitice sau alte medicamente antiagregante plachetare, de exemplu ticlopidina: risc hemoragic crescut.

Administrarea concomitentă a digoxinei, duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei datorită scăderii excreţiei renale.

Acidul acetilsalicilic intensifică efectele litiului, triiodotironinei, sulfonilureicelor, anticoagulantelor, barbituricelor. Efectele următoarelor medicamente sunt reduse de acidul acetilsalicilic: antagonişti aldosteronici şi diuretice de ansă, antihipertensive, interferon alfa, uricozuricele (chiar şi la doze mici, acidul acetilsalicilic reduce excreţia acidului uric, putând declanşa guta la pacienţii cu tendinţă de a avea o excreţie scăzută a acidului uric);

Se recomandă un interval de 1–3 ore între administrarea acidului acetilsalicilic şi tetraciclinelor (administrarea concomitentă produce complecşi neresorbabili).

Se recomandă precauţie la administrarea concomitentă a acidului acetilsalicilic cu metotrexat în doze < 15 mg pe săptămână. Este contraindicată administrarea concomitentă a acidului acetilsalicilic cu metotrexatul utilizat în doze ≥ 15 mg pe săptămână, datorită creşterii toxicităţii hematologice a metotrexatului (în general, antiinflamatoarele scad clearance-ul renal al metotrexatului şi salicilaţii deplasează metotrexatul de pe locurile de legare de proteinele plasmatice).

Acidul valproic: acidul acetilsalicilic creşte toxicitatea acidului valproic datorită deplasării sale de pe locurile de legare de proteinele plasmatice.

Sulfamide antidiabetice: creşte efectul sulfamidelor, cu posibilitatea apariţiei accidentelor hipoglicemice.

Probenecid sau alte uricozurice: acidul acetilsalicilic împiedică acţiunea de creştere a eliminării de uraţi.

Spironolactonă: scade eficacitatea acesteia, deoarece acidul acetilsalicilic favorizează retenţia de sodiu.

În cazul utilizării concomitente cu alte medicamente şi substanţe care determină deprimarea activităţii sistemului nervos central (de exemplu sedative sau hipnotice, antihistaminice cu efect sedativ, neuroleptice, antidepresive cu efect sedativ, alcool etilic), a fost raportată potenţarea efectului sedativ şi deprimarea funcţiei respiratorii.

În cazul utilizării concomitente cu medicamente cu efect inductor asupra enzimelor hepatice, de exemplu anumite hipnotice, antiepileptice (printre altele glutetimidă, fenobarbital, fenitoină, carbamazepină), rifampicină, doze terapeutice de paracetamol, pot determina tulburări hepatice. Acelaşi lucru este valabil şi pentru abuzul de alcool etilic.

Paracetamolul creşte timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a cloramfenicolului.

În cazul administrării cronice concomitente de warfarină sau de derivaţi de cumarină cu paracetamol în doze mari (peste 2 g pe zi), a fost raportată o creştere a efectului anticoagulant, cu manifestări hemoragice. Prin urmare, este de preferat să se monitorizeze mai frecvent timpul de protrombină în cazul tratamentului concomitent.

În cazul utilizării concomitente de medicamente care conduc la încetinirea evacuării gastrice, de exemplu propantelină, absorbţia poate fi încetinită şi debutul efectului paracetamolului poate fi întârziat.

În cazul administrării concomitente de paracetamol cu lamotrigină, s-a raportat reducerea eficacităţii lamotriginei, datorită creşterii clearance-ului său hepatic.

Contraceptivele orale pot creşte clearance-ul paracetamolului.

Viteza de absorbţie a paracetamolului poate fi crescută de metoclopramidă sau domperidonă şi poate fi redusă de colestiramină.

În cazul utilizării concomitente a paracetamolului şi zidovudinei a fost raportată o accentuare a tendinţei de apariţie a neutropeniei şi hepatotoxicităţii. Prin urmare, acest medicament trebuie utilizat concomitent cu zidovudina numai după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

Administrarea concomitentă pe termen lung de paracetamol şi AINS (în principal acid acetilsalicilic) în doze mari creşte riscul de nefropatie analgezică şi de alte reacţii adverse renale.

Asocierea paracetamol-salicilaţi trebuie administrată pe termen scurt; diflunisalul creşte cu 50% concentraţia plasmatică a paracetamolului şi măreşte astfel riscul hepatotoxicităţii acestuia.

Pot să apară valori fals scăzute ale glicemiei determinate prin metoda oxidaze/peroxidaze sau o creştere falsă a valorilor serice ale acidului uric determinat prin testul fosfotungstic.

Creşterile timpului de protrombină şi ale valorilor serice ale bilirubinei, lactatdehidrogenazei şi transaminazelor serice evidenţiază afectarea toxică hepatică.

Agonişti-antagonişti morfinici (nalbufină, buprenorfină, pentazocină): diminuarea efectului analgezic prin blocaj competitiv al receptorilor µ, cu riscul apariţiei unui sindrom de abstinenţă.

Alcool etilic: asocierea cu băuturile alcoolice sau cu medicamente care conţin alcool etilic creşte riscul apariţiei fenomenelor de deprimare psihomotorie.

Naltrexona: risc de diminuare a efectului analgezic.

Hipnoticele, sedativele, tranchilizantele, anestezicele generale, antihistaminicele sedative, alţi derivaţi morfinici acţionează aditiv cu codeina privind efectul sedativ şi deprimant respirator. Codeina nu se asociază cu IMAO (inhibitori de monoaminooxidază) datorită riscului toxic mare.

Asocierea codeinei cu medicamente antihipertensive creşte riscul accidentelor hipotensive. Asocierea codeinei cu medicaţia expectorantă favorizează retenţia secreţiilor traheobronşice.

Administrarea acidului acetilsalicilic în doze terapeutice uzuale nu a fost asociată cu o incidenţă crescută a malformaţiilor congenitale.

Administrarea salicilaţilor în doze mari (> 300 mg pe zi) în ultimele trei luni de sarcină, poate determina prelungirea perioadei de gestaţie, închiderea prematură a canalului arterial şi inhibarea contracţiilor uterine. De asemenea, favorizează hemoragiile atât la mamă cât şi la făt.

Administrarea acidului acetilsalicilic în doze mari (> 300 mg pe zi) cu puţin timp înaintea naşterii poate provoca hemoragii intracraniene, în special la prematuri.

Paracetamolul poate fi administrat pe termen scurt în cursul sarcinii, la doze terapeutice, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial la făt.

Studiile preclinice au demonstrat efectul teratogen al codeinei, prin urmare medicamentul este contraindicat în timpul sarcinii.

Salicilaţii şi metaboliţii lor se excretă în cantităţi mici în laptele matern.

Paracetamolul traversează placenta şi se excretă în laptele matern în proporţie de 1–2% din doza administrată.

Codeina nu trebuie utilizată în timpul alăptării (vezi pct. 4.3).

La dozele terapeutice obişnuite, codeina şi metabolitul său activ pot fi prezenţi în lapte în doze foarte mici şi este puţin probabil să provoace efecte negative la sugarul alăptat. Cu toate acestea, dacă pacientul este un metabolizator ultra-rapid CYP2D6, concentraţii mai mari ale metabolitului activ, morfina, pot fi prezente în lapte şi, în cazuri foarte rare, pot determina simptome de toxicitate la opioide la sugar, care pot fi letalePrin urmare, administrarea acestui medicament este contraindicată în timpul alăptării.

ASPACO are influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Prin urmare, este contraindicat la persoanele care conduc vehicule sau folosesc utilaje.

Tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, pirozis, dureri abdominale, hemoragii digestive acute grave sau oculte şi ulceraţii gastro-intestinale (în cazul administrării orale timp îndelungat).

Tulburări hematologice şi limfatice: epistaxis, gingivoragii, purpură, risc crescut de hemoragii intraoperatorii şi postoperatorii, trombocitopenie.

Tulburări hepatobiliare: hepatotoxicitate; creşterea valorilor serice ale transaminazelor şi fosfatazei alcaline.

Tulburări ale sistemului imunitar: de tip anafilactic, manifestate prin erupţii cutanate, mai ales urticarie, edem angioneurotic, crize de astm bronşic.

Tulburări ale sistemului nervos: administrarea în doze mari provoacă cefalee, ameţeli, tinitus, somnolenţă sau excitaţie, confuzie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare: tratamentul prelungit poate determina nefrită interstiţială şi necroză papilară.

Pot să apară, rar, reacţii de hipersensibilitate (erupţie cutanată tranzitorie, parestezie, prurit), trombocitopenie (în general asimptomatică, rar sângerări sau hematoame, scaune negre şi moi, sânge în urină şi fecale, pete roşii pe tegumente), agranulocitoză (faringită şi febră, neaşteptat), dermatită, afectare hepatică (icter conjunctival sau tegumentar), colică renală (algie lombară puternică apărută brusc), insuficienţă renală (oligo-anurie).

La doze mari şi tratament prelungit paracetamolul poate produce afectarea funcţiei renale până la insuficienţă renală cronică (nefropatie caracteristică analgezicelor), în special la persoane cu afectare renală preexistentă.

S-au raportat, în mod excepţional, cazuri de leucopenie şi pancitopenie.

La dozele terapeutice, reacţiile adverse ale codeinei sunt moderate. Pot să apară: constipaţie, greaţă, vărsături, somnolenţă, vertij, reacţii alergice cutanate, bronhospasm, deprimare respiratorie. Rar, se produc tulburări de somn, tinitus, uscăciunea gurii, dispnee.

La doze mai mari decât cele terapeutice există riscul dependenţei, cu sindrom de abstinenţă la întreruperea bruscă a tratamentului, atât la adulţi cât şi la nou-născuţii mamelor dependente de codeină.

Dozele mari pot provoca euforie, tulburări de vedere, spasme ale musculaturii netede intestinale şi biliare, hipotensiune arterială, sincopă, deprimare respiratorie, edem pulmonar, creşterea tonusului musculaturii netede a vezicii urinare.

Pacientul trebuie avertizat să întrerupă administrarea medicamentului la primele semne de reacţii de hipersensibilitate, cutanate sau reacţiilor adverse hepatice şi să se prezinte imediat la medic.

Simptomele şi tratamentul supradozajului cu acid acetilsalicilic, paracetamol şi codeină corespund cu asocierea simptomelor şi posibilităţilor terapeutice individuale în cazul intoxicaţiei cu fiecare componentă în parte.

Acid acetilsalicilic

Simptomele se caracterizează prin tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături), hemoragii digestive, ameţeli, cefalee, tinitus şi surditate parţială, tulburări de vedere, somnolenţă sau excitaţie cu stare confuzivă, creşterea temperaturii, erupţii acneiforme. Dozele foarte mari pot provoca acidoză respiratorie şi metabolică.

Paracetamol

Manifestările intoxicaţiei după utilizarea de doze excesiv de mari de paracetamol apar cu o latenţă de 24 până la 48 de ore. Poate apărea o tulburare a funcţiei hepatice ca urmare a necrozei hepatice până la comă hepatică cu posibil deces. Independent de aceste tulburări, a fost descrisă, de asemenea, afectarea rinichilor datorită necrozei tubulare.

În stadiul 1 (ziua 1) de intoxicaţie cu paracetamol au fost raportate simptome, cum sunt greaţă, vărsături, hipersudoraţie, somnolenţă şi o senzaţie generală de rău; în stadiul 2 (ziua 2) starea subiectivă se ameliorează, cu toate acestea s-au raportat uşoară durere abdominală, hepatomegalie, creşterea valorilor serice ale transaminazelor şi bilirubinemie, scurtarea timpului de tromboplastină (scăderea timpului Quick), scăderea eliminării de urină; în stadiul 3 (începând din ziua 3) au fost înregistrate valori serice mari ale transaminazelor, icter, tulburări de coagulare, hipoglicemie şi evoluţie spre comă hepatică.

Codeină

Simptomul tipic al supradozajului cu codeină este deprimarea extremă a funcţiei respiratorii. Simptomele sunt identice în mare măsură cu cele ale intoxicaţiei cu morfină şi se caracterizează prin somnolenţă extremă până la comă; ele se asociază în mare parte cu mioză, frecvent cu vărsături, cefalee, retenţie urinară şi retenţie de fecale. Au fost raportate cianoză, hipoxie, piele rece, pierderea tonusului muşchilor scheletici şi areflexie, uneori bradicardie şi scăderea tensiunii arteriale; ocazional au fost raportate spasme ale vaselor de la nivel cerebral, în principal la copii.

Când predomină intoxicaţia cu acid acetilsalicilic

Metodele utilizate pentru tratarea intoxicaţiei cu acid acetilsalicilic depind de gravitatea, stadiul şi simptomele clinice ale intoxicaţiei. Ele constau în scăderea absorbţiei acidului acetilsalicilic, accelerarea excreţiei şi monitorizarea balanţei acido-bazice şi hidro-electrolitice, reglarea temperaturii, precum şi susţinerea funcţiilor vitale.

Când predomină intoxicaţia cu paracetamol:

în primele şase ore se recomandă adoptarea de măsuri generale, ca de exemplu administrarea de cărbune activat, lavaj gastric;

• se recomandă determinarea repetată a concentraţiei plasmatice de paracetamol şi analize hepatice repetate;

• dializa poate duce la scăderea concentraţiilor plasmatice de paracetamol;

• administrarea intravenoasă de donori de grupări SH, de exemplu mercaptamină sau N-acetilcisteină, pe cât posibil în primele 8 ore după intoxicaţie, poate lega metaboliţii citotoxici.

Alte opţiuni pentru tratamentul intoxicaţiei cu paracetamol se bazează în funcţie de amploare, stadiu şi simptome clinice pe măsurile uzuale de terapie intensivă.

Intoxicaţia cu codeină:

La doze mai mari de 2 mg de codeină/kg şi în caz de apariţie a simptomelor clinice, funcţia respiratorie trebuie monitorizată până la dispariţia semnelor, fiind pregătită efectuarea resuscitării, când lipsesc semnele cel puţin în primele cinci ore după ingestie.

Efectul codeinei de deprimare respiratorie manifestă poate fi inhibat cu un antagonist opioid, de exemplu naloxonă (doza la adulţi: 0,4 – 2 mg i.v.; la nevoie, doza poate fi repetată la fiecare 2-3 minute). Durata efectelor codeinei este mai mare decât cea a naloxonei. Dacă administrarea unei doze de 10 mg de naloxonă nu duce la rezultatul dorit, este necesară reconsiderarea diagnosticului de intoxicaţie cu opioide.

Dacă nu poate fi utilizată naloxona, sunt indicate măsuri simptomatice; în principal, punerea persoanei afectate într-o poziţie laterală stabilă, respiraţie artificială şi tratamentul şocului.

Grupa farmacoterapeutică: alte analgezice şi antipiretice, acid salicilic şi derivaţi, combinaţii exclusiv psiholeptice, codul ATC: N02BA51.

ASPACO este o combinaţie cu efect analgezic de intensitate uşoară până la moderată, cu trei substanţe active: acid acetilsalicilic–analgezic, antipiretic, paracetamol – analgezic, antipiretic şi codeină (sub formă de fosfat) – analgezic central, de intensitate moderată. Aceasta asociere are o acţiune analgezică de intensitate şi durată superioară celei corepunzatoare fiecărei componente în parte la aceleaşi doze.

Acidul acetilsalicilic are efecte analgezice, antipiretice şi antiinflamatorii determinate, în principal, de inhibarea sintezei de prostaglandine, prin inhibarea ciclooxigenazei. În doze de 300-500 mg are efect analgezic şi antipiretic moderat, iar în doze mai mari de 3 g pe zi are efect antiinflamator. De asemenea, împiedică agregarea plachetară şi prelungeşte timpul de sângerare. Inhibarea funcţiilor plachetare se datorează inactivării ireversibile a ciclooxigenazei, cu blocarea consecutivă a sintezei tromboxanului A2. Acidul acetilsalicilic inhibă contracţiile uterine. De asemenea, micşorează motilitatea intestinală şi diminuează mişcarea apei şi electroliţilor către lumenul intestinal. Acest efect se explică prin scăderea cantităţii de prostaglandine E şi F.

Paracetamolul este un medicament cu efecte analgezice şi antipiretice. Modul de acţiune nu este complet elucidat. S-a demonstrat faptul că paracetamolul duce la o deprimare mult mai marcată a sintezei centrale de prostaglandine faţă de cea periferică. Alt efect constă în scăderea efectelor pirogenilor endogeni asupra centrului termoreglării de la nivelul hipotalamusului, în sensul corelării cu efectul antipiretic.

Codeina este un analgezic slab, cu acţiune centrală. Codeina îşi exercită efectul prin intermediul receptorilor opioizi μ, cu toate că are afinitate scăzută pentru aceşti receptori, iar efectul analgezic este determinat de conversia la morfină. Codeina, în special în asociere cu alte analgezice, cum este paracetamolul, s-a arătat că este eficace în durerea nociceptivă acută. Potenţialul de dependenţă este mic.

Acidul acetilsalicilic se absoarbe relativ bine din tubul digestiv şi este în mică parte hidrolizat în mucoasa intestinală şi la primul pasaj hepatic. În plasmă, este hidrolizat în metabolitul activ–acidul salicilic, care se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 2-4 ore, fiind dependent de doză. Eliminarea este predominant renală, depinzând de pH-ul urinar.

La om, absorbţia paracetamolului după administrare pe cale orală este rapidă şi completă. Aceasta indică un efect de prim pasaj de 20-40%. Utilizarea în condiţii de reapaus alimentar este asociată cu creşterea absorbţiei; cu toate acestea, nu are nici un efect asupra biodisponibilităţii sale. În cazul aportului de alimente, absorbţia de paracetamol este mai mică, iar concentraţiile plasmatice sunt reduse marcat. Legarea de proteinele plasmatice este scăzută; poate creşte însă în caz de supradozaj – în mod excepţional până la peste 50%. Metabolizarea sa enzimatică are loc în mare parte la nivel hepatic, în primul rând prin conjugare directă cu acidul glucuronic şi sulfuric (55%, respectiv 35%). Se produce o cantitate mică de p-aminofenol şi N-hidroxi-derivat, care este convertită în chinon-imine fără toxicitate tisulară. Acestea sunt legate de glutation într-un mod dependent de doză.

Metaboliţii sunt excretaţi pe cale renală. Mai puţin de 5% din doză este excretată sub formă nemodificată. Clearance-ul total este de aproximativ 350 ml/min. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 1,5 – 2,5 ore. Eliminarea completă se înregistrează în decurs de 24 de ore. Efectul maxim şi durata medie a efectului (4-6 ore) se corelează în mare cu concentraţia sa plasmatică. Paracetamolul străbate placenta şi se excretă în laptele uman. În cazul administrării unice a unei doze de 650 mg, concentraţia medie măsurată în lapte a fost de 11 µg/ml. La persoanele cu vârsta peste

65 de ani, s-a înregistrat o scădere semnificativă a clearance-ului plasmatic al creatininei.

Codeina se absoarbe bine la nivelul tubului digestiv; traversează bariera placentară şi trece în laptele matern. Codeina este metabolizată în ficat şi este eliminată pe cale urinară, într-o formă inactivă, în principal ca derivaţi glucuronoconjugaţi, care au o afinitate mică faţă de receptorii opioizi. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 3 ore.

Vezi pct 4.6.