Tratamentul cu Nurofen pentru copii trebuie să fie de scurtă durată.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Pentru tratamentul durerii şi febrei doza zilnică recomandată de Nurofen pentru copii este de 20-30 mg ibuprofen/kg administrată pe cale orală în mai multe prize, la interval de 6 - 8 ore. Doza recomandată nu trebuie depăşită. . În funcţie de vârsta copilului, se administrează următoarele doze, utilizând seringa gradată:

Nu a fost stabilit profilul de siguranţă şi de eficacitate în cazul administrării Nurofen pentru copii suspensie orală la copii cu vârsta sub 3 luni. Ca urmare, nu se recomandă administrarea Nurofen pentru copii la această grupă de vârstă.

Nu se recomandă la copii cu greutatea mai mică de 5 kg. Tratamentul febrei post-imunizare

Doza recomandată este de 50 mg ibuprofen (2,5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii) urmată, la nevoie,

de o altă doză de 50 mg ibuprofen (2,5 ml Nurofen pentru copii suspensie orală), la interval de 6 ore. Nu trebuie administrate mai mult de 5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii (100 mg ibuprofen) într-un interval de 24 de ore.

Tratamentul cu Nurofen pentru copii trebuie să fie de scurtă durată.

La copii cu vârsta peste 6 luni şi adolescenţi, dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, se recomandă consult medical.

La copii cu vârsta cuprinsă între 3-5 luni, cu greutate peste 5 kg, dacă simptomele se agravează se recomandă consult medical, iar dacă simptomele persistă se recomandă consult medical în primele 24 de ore.

Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată (pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

1. Se agită bine flaconul înainte de administrare.

2. Se îndepărtează capacul (prin apăsare şi apoi rotire în sens invers acelor de ceasornic).

3. Se introduce seringa gradată în dopul flaconului.

4. Pentru a umple uşor seringa gradată, se întoarce flaconul cu dopul în jos şi se aspiră uşor suspensia până la cantitatea necesară, marcată pe seringă.

5. Se aduce flaconul în poziţia iniţială şi se scoate seringa gradată.

6. Se introduce capătul seringii gradate în gura copilului şi se apasă uşor pistonul acesteia pentru a administra suspensia.

7. După administrare, flaconul se închide.

8. Se spală seringa gradată cu apă caldă şi se lasă să se usuce. Seringa pentru administrare orală nu se lasă la îndemâna sau vederea copiilor.

Pentru pacienţii cu sensibilitate gastrică, medicamentul poate fi administrat în timpul mesei.

• hipersensibilitate la ibuprofen sau sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

• reacţii de hipersensibilitate la acid acetilsalicilic sau alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) în antecedente, de exemplu astm bronşic, rinită, angioedem sau urticarie.

• ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal. recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii. dovedite).

• antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de tratamentul anterior cu AINS

• deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide).

• hemoragie cerebro-vasculară sau altă hemoragie activă.

• tulburări ale hematopoiezei de etiologie necunoscută.

• insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă severă (vezi pct. 4.4).

• ultimul trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare prezentate mai jos). Pacienţii trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical în mod regulat, în vederea monitorizării evenimentelor adverse.

Ibuprofenul se administrează cu precauţie la pacienţii cu:

• tulburări congenitale ale metabolismului porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);

• primul şi al doilea trimestru de sarcină (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani);

• alăptare (cazuri extrem de rare la copii cu vârsta sub 12 ani).

• tulburări ale hematopoiezei;

• deficite de coagulare a sângelui;

• imediat după intervenţii chirurgicale majore.

Efecte respiratorii:

Bronhospasmul, urticaria sau angioedemul se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.

Ibuprofen trebuie administrat pacienţilor cu astm bronşic doar la recomandarea medicului.

Alte AINS: administrarea ibuprofen în asociere cu alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2 (COX-2) trebuie evitată (vezi pct. 4.5).

Lupus eritematos sistemic (LES) sau alte boli autoimune: lupus eritematos sistemic şi boala mixtă de ţesut conjunctiv, din cauza riscului crescut de meningită aseptică (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu ibuprofen au fost observate cazuri izolate de simptome de meningită aseptică, cum ar fi torticolis, dureri de cap, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare la pacienţii cu boli autoimune preexistente (ca lupus eritematos sistemic, boala mixtă de ţesut conjunctiv).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare:

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie de lichide, hipertensiune arterială şi edeme.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi) şi în tratament cronic, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general, studiile

epidemiologice nu sugerează că o doză mai mică de ibuprofen (de exemplu, ≤ 1200 mg pe zi) se asociază cu un risc crescut de infarct miocardic.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii care prezintă factori de risc

pentru apariţia unor evenimente cardiovasculare (de exemplu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat).

Efecte renale:

Există un risc de insuficienţă renală la copiii și la adolescenții deshidrataţi (vezi pct. 4.3 și 4.8).

Ibuprofenul poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi de lichide la pacienţii care nu au suferit anterior de tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţi cu predispoziţie, ibuprofenul poate determina apariţia edemelor sau poate determina chiar insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară renală şi alte modificări morfo-patologice renale. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Cel mai mare risc pentru această reacţie este prezent la pacienţii cu insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, cei care iau diuretice şi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA). Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general, urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Efecte hepatice:

Tulburări hepatice (vezi pct. 4.3 şi 4.8).

Efecte gastro-intestinale:

AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de tulburări gastro-intestinale, inclusiv tulburări intestinale inflamatorii cronice (rectocolită hemoragică ulceroasă, boala Crohn), deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct 4.8).

Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate pune în pericol viaţa, a fost raportată pentru toate AINS şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) și la vârstici.. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.

La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) (vezi mai jos şi pct. 4.5).

Se recomandă precauţie şi trebuie raportat orice simptom abdominal neobişnuit (în special hemoragia gastro- intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale tratamentului la pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro- intestinală şi în special la vârstnici.

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii cu administrare orală, heparina, warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Dacă în timpul administrării Nurofen pentru copii apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale, tratamentul trebuie întrerupt.

Efecte cutanate:

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele cu evoluţie letală, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei, debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.

Tratamentul cu ibuprofen trebuie întrerupt imediat dacă apar erupţii cutanate tranzitorii, leziuni mucoase sau orice semn de hipersensibilitate.

Alte precauţii:

Ibuprofenul poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

Ibuprofenul poate inhiba temporar agregarea plachetară şi poate prelungi timpul de sângerare. Ca urmare, pacienţii cu deficite de coagulare sau cei aflaţi sub terapie cu anticoagulante trebuie atent monitorizaţi.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.

Nurofen pentru copii conţine maltitol (E 965). Ca urmare, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Utilizarea ibuprofen în asociere cu următoarele substanţe trebuie evitată:

Acid acetilsalicilic, cu excepţia situaţiei în care medicul a recomandat acid acetilsalicilic în doză mică (maxim 75 mg zilnic): datele experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă, ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, deoarece informaţiile sunt limitate iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt nesigure, nu poate fi formulatǎ o concluzie definitivǎ în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului (vezi pct. 5.1).

Alte AINS, inclusiv inhibitorii selectivi ai ciclooxigenazei-2: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Ca urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4). În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot apare, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea Nurofen pentru copii în decurs de 24 de ore înainte sau după administrarea de metotrexat poate determina o concentraţie mărită de metotrexat şi la creşterea efectelor toxice ale acestuia. Ca urmare, administrarea concomitentă de AINS cu

doze mari de metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată. În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substanţe:

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de filtrare glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi IECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al IECA şi al beta-blocantelor. La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi cu funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui IECA şi a unui antagonist de angiotensină II cu un inhibitor al ciclooxigenazei poate determina deteriorarea suplimentară a funcţiei rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod obişnuit, aceasta este reversibilă. Ca urmare, o astfel de asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă. Se recomandă consumul suficient de lichide şi, în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.

Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau IECA poate determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofen contracarează efectul captoprilului de creştere a excreţiei de sodiu.

Aminoglicozide: AINS pot încetini eliminarea aminoglicozidelor şi creşte toxicitatea acestora.

Antiagregante plachetare şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de celălalt.

Tacrolimus și ciclosporină: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8 până la 12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate reduce efectul mifepristonei.

Antibiotice chinolonice: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Alcool etilic: poate potenţa reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

Sarcina

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport de doză şi de durata tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi a celui de al doilea trimestru de sarcină, ibuprofenul nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar. Dacă ibuprofenul este administrat în timpul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.

În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune

În consecinţă, ibuprofenul este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.

Alăptarea

Ibuprofenul este excretat în laptele uman, dar la doze terapeutice în timpul tratamentului de scurtă durată, riscul de afectare a sugarului pare puţin probabil. Cu toate acestea, dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Fertilitatea

Există anumite dovezi conform cărora medicamentele care inhibă sinteza de ciclooxigenaze/prostaglandine pot afecta fertilitatea femeii prin efectul pe care îl au asupra ovulaţiei. Acest efect este reversibil la întreruperea tratamentului.

În doza recomandată, ibuprofenul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţa este definită utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

În urma administrării ibuprofen în doze de maxim 1,200 mg pe zi, pe o perioadă scurtă de timp au fost raportate următoarele reacţii adverse. Administrarea ibuprofen pentru perioade mai lungi de timp, pentru tratarea afecţiunilor cronice, poate provoca reacţii adverse suplimentare.

1Exemple includ leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză sau anemie hemolitică. Primele simptome sunt: febră, durere în gât, ulceraţii bucale, manifestări asemănătoare gripei, extenuare, oboseala severă, sângerare spontană şi echimoze.

2Reacţii de hipersensibilitate au fost raportate după tratamentul cu ibuprofen. Acestea pot fi reprezentate de

(a) reacţii alergice nespecifice şi anafilaxie, (b) reactivitatea tractului respirator cuprinzând astm bronşic, astm bronşic agravat, bronhospasm sau dispnee, sau (c) diverse reacţii cutanate de exemplu, erupţii cutanate de diferite tipuri, prurit, urticarie, purpură, angioedem şi, în cazuri extrem de rare, dermatoze exfoliative şi buloase (inclusiv necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson şi eritem polimorf).

3Mecanismul patogenic al meningitei aseptice induse de medicament nu este pe deplin înţeles. Cu toate acestea, datele disponibile privind meningita aseptică determinată de AINS sugerează o reacţie de hipersensibilitate (din cauza unei relaţii temporale cu administrarea medicamentului, precum şi dispariţia simptomelor după întreruperea tratamentului). De notat, la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum ar fi lupusul eritematos sistemic, boala mixtă de ţesut conjunctiv) în timpul tratamentului cu ibuprofen au fost observate cazuri izolate de simptome de meningită aseptică, cum ar fi torticolis, dureri de cap, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare. Pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau alte boli de colagen au risc crescut de apariţie a unei reacţii de hipersensibilitate.

4Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg pe zi) şi în tratament cronic, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral).

5Reacţiile adverse cel mai frecvent observate sunt cele gastro-intestinale.

6Uneori cu potenţial letal, mai ales la vârstnici.

7Vezi pct. 4.4.

8Mai ales în tratamentul pe termen lung, asociată cu concentraţie serică crescută a ureei şi edem. Include, de asememea necroză papilară.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

La copii, administrarea unei doze mai mari de 400 mg/kg poate determina apariţia simptomelor. La adulţi, răspunsul doză-efect este mai puţin clar. În caz de supradozaj timpul de înjumătăţire plasmatică este de 1,5 - 3 ore.

Simptome

Majoritatea pacienţilor cărora li se administrează doze mari de AINS pot prezenta greaţă, vărsături, epigastralgii sau, mai rar, diaree. De asemenea, pot apărea tinitus, cefalee şi sângerări gastro-intestinale. În intoxicaţii mai grave, toxicitatea apare la nivelul sistemului nervos central, manifestându-se prin vertij, ameţeli, somnolenţă, şi ocazional, excitaţie şi dezorientare sau comă. Ocazional, pot să apară convulsii. În cazuri grave pot apărea hiperpotasemie şi acidoză metabolică, iar timpul de protrombină/INR poate fi prelungit, probabil datorită influenţei activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea insuficienţă renală acută, afectare hepatică. La pacienţii cu astm bronşic poate apărea exacerbarea astmului bronşic.

Tratament

Se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere şi monitorizare cardiacă şi a semnelor vitale până la stabilizare. În cazul convulsiilor frecvente sau prelungite se recomandă administrarea intravenoasă de diazepam sau lorazepam. În astm bronşic se vor administra bronhodilatatoare.

Grupa farmacoterapeutică: medicamente antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic, codul ATC: M01AE01.

Ibuprofenul este un inhibitor al sintezei prostaglandinelor, cu proprietăţi analgezice, antipiretice şi antiinflamatoare. În plus, ibuprofenul inhibă reversibil agregarea plachetară. S-a demostrat că efectele analgezice şi antipiretice ale ibuprofenului apar în 30 de minute de la administrare.

Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt utilizate concomitent.

Într-un studiu, administrarea unei doze unice de 400 mg ibuprofen cu eliberare imediată cu 8 ore anterior sau la 30 de minute după administrarea concomitentă a unei doze de 81 mg acid acetilsalicilic, a determinat scăderea efectului acidului acetilsalicilic asupra formării tromboxanului sau asupra agregării plachetare.

Totuşi, deoarece informaţiile sunt limitate şi extrapolările observaţiilor ex vivo în practica clinică sunt nesigure, nu poate fi formulatǎ o concluzie definitivǎ în cazul administrării ibuprofenului pe o perioadă mai lungă de timp şi este puţin probabilă apariţia unui efect cu semnificaţie clinică în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului.

După administrare, ibuprofenul este absorbit rapid şi distribuit în întregul organism. Excreţia este rapidă şi completă şi se realizează pe cale urinară. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse la 1 până la 2 ore după administrarea á jeun pe cale orală. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ibuprofenului este de aproximativ 2 ore.

Nu s-au efectuat studii farmacocinetice la copii. Cu toate acestea, la copii, valorile parametrilor farmacocinetici ai ibuprofenului sunt comparabile cu cele ale adulţilor.

Nu sunt disponibile.