Drajeurile sunt destinate administrării pe cale orală şi pe termen scurt. Trebuie administrate cu un pahar cu apă.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minim utilizând cea mai mică doză eficace, pentru cea mai scurtă durată necesară pentru controlul simptomatologiei (vezi pct. 4.4).

Adulţi şi copii peste 12 ani: doza iniţială recomandată este de 400 mg ibuprofen (2 drajeuri Nurofen); dacă este necesar, se mai pot administra 200 - 400 mg ibuprofen (1 - 2 drajeuri Nurofen) la intervale de 4 – 6 ore. Se recomandă un interval de cel puţin 4 ore înainte de o nouă administrare şi să nu se depăşească doza de 1200 mg ibuprofen (6 drajeuri Nurofen) pe zi.

Vârstnici: nu este necesară ajustarea dozelor.

Dacă acest medicament este necesar pentru adolescenţi mai mult de trei zile, sau dacă simptomele se agravează trebuie consultat un medic.

În cazul în care administrarea medicamentului este necesară la adulţi mai mult de 10 zile, sau dacă simptomele se agravează, pacientului i se recomandă să se adreseze unui medic.

• Hipersensibilitate la ibuprofen, acidacetilsalicilic, la alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1- Pacienţi cu ulcer gastric şi duodenal activ sau în antecedente, sau cu hemoragii active sau în antecedente (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie dovedite);

• Pacienţi cu antecedente de sângerare sau perforare gastro-intestinală, determinate de terapia anterioară cu antiinflamatoare nesteroidiene.

• Pacienţi cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de ex. astm, bronhospasm, rinită, angioedem sau urticarie) asociate administrării acidului acetilsalicilic sau a altor antiinflamatoare nesteroidiene;

• Pacienţi cu insuficienţă renală severă, insuficienţă hepatică severă sau insuficienţă cardiacă severă-clasa IV clasificarea NYHA (vezi pct. 4.4);

• Ultimul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6).

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum utilizând cea mai mică doză eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare prezentate mai jos).

Pacienţii vârstnici au o frecvenţă crescută de apariţie a reacţiilor adverse în urma administrării antiinflamatoarelor nesteroidiene, în special sângerare şi perforare gastrointestinală care pot fi fatale (vezi pct. 4.8).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată este necesară precauţie (discuţii cu medicul sau cu farmacistul) înainte de începerea tratamentului, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edem.

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg zilnic poate fi asociată cu o uşoară creștere a riscului de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general, studiile epidemiologice nu sugerează că administrarea de doze mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) este asociată cu un risc crescut de evenimentelor trombotice arteriale.

La pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată terapeutic, insuficienţă cardiacă congestivă (clasele II-III clasificarea NYHA), boală cardiacă ischemică stabilizată terapeutic, boală arterială periferică şi/sau boală vasculară cerebrală, tratamentul cu ibuprofen trebuie instituit numai după o atentă analiză şi trebuie evitată utilizarea de doze mari (2400 mg pe zi).

De asemenea, înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumători), trebuie efectuată o analiză atentă, în special dacă sunt necesare doze mari de ibuprofen (2400 mg pe zi).

Efecte renale

Este necesară precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii cu insuficienţă renală, funcţia renală trebuie monitorizată, deoarece se poate deteriora după tratamentul cu orice AINS.

Există un risc de insuficienţă renală la adolescenţii deshidrataţi.

Efecte hepatice

Disfuncţie hepatică (vezi pct. 4.3 si 4.8)

Efecte respiratorii

Bronhospasmul poate fi declanşat la pacienţii suferind de sau cu antecedente de astm bronşic sau boli alergice.

Alte AINS :

Utilizarea concomitentă a ibuprofen cu alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, ar trebui evitată (vezi pct 4.5).

Afectarea fertilităţii:

Există date limitate care arată că medicamentele care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor pot afecta fertilitatea femeilor printr-un efect asupra ovulaţiei. Acest efect este reversibil la întreruperea tratamentului.

Efecte gastrointestinale:

Ibuprofenul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de boli digestive (hernie hiatală, colită ulcerativă, boala Crohn, etc.) deoarece acestea pot fi exacerbate (vezi pct. 4.8).

Hemoragii gastrointestinale, ulceraţia sau perforaţia, care pot fi fatale, au fost raportate, cu toate AINS, în orice moment în timpul tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastrointestinale grave.

Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare gastrointestinală este mai mare cu creşterea dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici, pacienţi debilitaţi, pacienţi subponderali. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă.

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastrointestinală, în special persoanele vârstnice, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastrointestinală) mai ales la începutul tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care ar putea mări riscul de ulcerare sau sângerare, precum corticosteroizi administraţi pe cale orală, anticoagulante cum ar fi warfarina, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei sau antiagregante plachetare, cum ar fi aspirina (vezi pct. 4.5).

În cazul apariţiei ulcerului sau a hemoragiilor digestive se recomandă întreruperea tratamentului.

Lupus eritematos sistemic şi boala mixtă de ţesut conjunctiv:

Se recomandă prudenţă la pacienţii cu lupus eritematos sistemic sau alte boli ale ţesutului conjunctiv, din cauza riscului crescut de meningită aseptică (vezi pct. 4.8).

Efecte dermatologice

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, inclusiv dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, au fost raportate foarte rar în asociere cu utilizarea de AINS (vezi pct. 4.8). Pacienţii par sa fie expuşi riscului de apariţie a acestor reacţii mai ales la începutul terapiei, debutul acestora fiind, în majoritatea cazurilor, în prima lună de tratament. Ibuprofenul trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate, a unor leziuni ale mucoaselor, sau a oricărui alt semn de hipersensibilitate.

Recomandări pentru pacienţii cu tulburări ale metabolismului glucidelor:

Deoarece conţine zahăr, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharazei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Recomandări pentru pacienţii cu dietă hiposodată şi care utilizează mai mult de 2 drajeuri de Nurofen pe zi: Acest medicament conţine 1,1 mmol (25,3 mg) de sodiu per 2 doze (2 drajeuri). Se recomandă a fi luat în considerare de către pacienţii cu dietă hiposodată.

Ibuprofenul (ca şi alte AINS) nu trebuie utilizat în asociere cu:

Acid acetilsalicilic: în general, administrarea concomitentă de ibuprofen şi acid acetilsalicilic nu este recomandată din cauza potenţialului crescut de apariţie a reacţiilor adverse.

Datele experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când sunt administrate concomitent. Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect relevant clinic (vezi pct. 5.1).

Alte AINS inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2: deoarece asocierea concomitentă a două sau mai multor AINS poate determina o incidenţă crescută a evenimentelor adverse;

Date experimentale sugerează că ibuprofenul poate inhiba efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare atunci când aceste medicamente sunt administrate concomitent. Cu toate acestea, deoarece informaţiile sunt limitate, iar extrapolările datelor ex vivo la situaţiile clinice sunt nesigure, nu poate fi formulată o concluzie definitivă în cazul utilizării regulate a ibuprofenului şi este puţin probabil să apară un efect relevant clinic în cazul utilizării ocazionale a ibuprofenului ( vezi pct.5.1).

Ibuprofen trebuie utilizat cu precauţie în asociere cu:

Anticoagulante: AINS pot intensifica efectele anticoagulantelor, cum ar fi warfarina (vezi pct. 4.4).

Antihipertensive (inhibitori ai ECA şi antagonişti ai angiotensinei II) şi diuretice: AINS pot diminua efectele acestor medicamente. La anumiţi pacienţi cu funcţia renală deficitară (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţia renală deficitară), administrarea concomitentă a unui inhibitor ECA sau antagonist al receptorilor angiotensinei II cu medicamente care inhibă ciclooxigenaza poate duce la o deteriorare şi mai accentuată a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, combinaţia trebuie administrată cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi este necesară monitorizarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului asociat şi

periodic, ulterior. Diureticele pot creşte riscul de nefrotoxicitate al AINS.

Corticosteroizi: risc crescut de ulcerare sau sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4).

Antiagregante plachetare şi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de hemoragii gastrointestinale (vezi pct. 4.4).

Glicozide cardiace: AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduc rata de filtrare glomerulară (RFG) şi cresc concentraţiile plasmatice ale glicozidelor.

Litiu: Există un potenţial de creştere a concentraţiilor plasmatice de litiu.

Metotrexat: Există un potenţial de creştere a concentraţiilor plasmatice de metotrexat;

Ciclosporină: risc crescut de nefrotoxicitate.

Mifepristona: AINS nu trebuie utilizate timp de 8-12 zile după administrarea mifepristonei deoarece AINS pot reduce efectul acesteia.

Tacrolimus: posibil risc crescut de nefrotoxicitate atunci când AINS sunt administrate cu tacrolimus.

Zidovudină: risc crescut de toxicitate hematologică atunci când AINS sunt administrate cu zidovudină. Există dovezi ale unui risc crescut de hemartroză şi hematoame la hemofilicii cu HIV (pozitiv) care primesc tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen.

Antibiotice chinolone: date din studii pe animale indică faptul că AINS pot creşte riscul de convulsii asociate cu administrarea de antibiotice chinolone. Pacienţii care iau AINS şi antibiotice chinolone pot avea un risc crescut de apariţie a convulsiilor.

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală. Datele din

studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort, de malformaţii cardiace şi gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1%, până la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte odată cu doza şi durata tratamentului. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a rezultat în pierderi crescute pre- şi post-implantare şi mortalitate embrio-fetală. În plus, creşterea incidenţei diverselor malformaţii, inclusiv cardiovasculare, au fost raportate la animale cărora li s-a adminstrat un inhibitor al sintezei de prostaglandine în timpul perioadei de organogeneză.

În timpul primelor două trimestre de sarcină, ibuprofenul nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar. În cazul în care ibuprofenul este utilizat de către o femeie care încearcă să rămână însarcinată, sau în primele două trimestre de sarcină, doza trebuie să fie cât mai scăzută şi durata tratamentului cât mai scurtă posibil.

În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune fătul la:

• toxicitate cardio-pulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară); disfuncţie renală care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnioză;

  mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:

• o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi la doze foarte mici;

• inhibarea contracţiilor uterine care duc la întârzierea sau prelungirea travaliului. În consecinţă, ibuprofenul este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină.

În studii limitate, ibuprofenul apare în laptele matern în concentraţii foarte mici şi este puţin probabil să afecteze negativ sugarul.

Există unele dovezi care sugerează că medicamentele care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor pot determina o reducere a fertilităţii feminine printr-un efect asupra ovulaţiei. Acest lucru este reversibil la întreruperea tratamentului. Vezi pct. 4.4 cu privire la fertilitatea feminină.

Nu sunt aşteptate la dozele şi durata de tratament recomandate.

Evenimentele adverse prezentate mai jos se referă la cele experimentate în urma administrării ibuprofen la doze OTC (maxim 1200 mg pe zi) şi utilizare pe termen scurt. În tratamentul unor afecţiuni cronice, în tratament pe termen lung, pot apărea evenimente adverse suplimentare.

Evenimentele adverse care au fost asociate cu ibuprofen sunt prezentate mai jos, clasificate pe aparate şi sisteme, şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10, 000 şi <1 / 1000), foarte rare (<1/10,000) şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Evenimentele adverse observate cel mai frecvent sunt de natură gastrointestinală. Evenimentele adverse sunt în majoritate dependente de doză, în special riscul de apariţie a hemoragiilor gastro-intestinale, care este dependent de doză şi de durata tratamentului.

Efectele adverse sunt mai puţin frecvente atunci când doza zilnică maximă este de 1200 mg.

Studiile clinice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400 mg zilnic poate fi asociată cu o uşoară creștere a riscului de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

1Reacţii de hipersensibilitate au fost raportate după tratamentul cu ibuprofen. Acestea pot fi reprezentate de

(a) reacţii alergice nespecifice şi anafilaxie, (b) reactivitatea tractului respirator cuprinzând astm bronşic, astm bronşic agravat, bronhospasm sau dispnee, sau (c) diverse reacţii cutanate de exemplu, erupţii cutanate de diferite tipuri, prurit, urticarie, purpură, angioedem şi, în cazuri extrem de rare, dermatoze exfoliative şi buloase (inclusiv necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens-Johnson şi eritem polimorf).

2Mecanismul patogenic al meningitei aseptice induse de medicament nu este pe deplin înţeles. Cu toate acestea, datele disponibile privind meningita aseptică determinată de AINS sugerează o reacţie de hipersensibilitate (din cauza unei relaţii temporale cu administrarea medicamentului, precum şi dispariţia simptomelor după întreruperea tratamentului). De notat, la pacienţii cu tulburări autoimune existente (cum ar fi lupusul eritematos sistemic, boala mixtă de ţesut conjunctiv) în timpul tratamentului cu ibuprofen au fost observate cazuri izolate de simptome de meningită aseptică, cum ar fi torticolis, dureri de cap, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Simptomele supradozajului cu ibuprofen includ greaţă, vărsături, ameţeli, somnolenţă şi, rareori, pierderea conştienţei. În general, supradozajul masiv este bine tolerat dacă nu sunt asociate alte medicamente. Nu există un antidot specific, fiind indicat tratament simptomatic şi de susţinere. Tratamentul constă în lavaj gastric şi, dacă este necesar, corectarea electroliţilor plasmatici.

La copii ingestia de mai mult de 400 mg / kg poate provoca simptome. La adulţi efectul doză-răspuns este mai puţin clar.

Perioada de înjumătăţire în caz de supradozaj este de 1.5-3 ore.

hiperpotasemie şi acidoză metabolică, iar timpul de protrombină / INR poate fi prelungit, probabil din cauza interferenţelor cu acţiunea factorilor de coagulare circulanţi. Pot apărea insuficienţă renală acută, leziuni hepatice, hipotensiune arterială, deprimare respiratorie şi cianoză. Exacerbarea astmului este posibilă la astmatici. Administrarea de doze mari este în general bine tolerată dacă nu sunt utilizate şi alte medicamente concomitent.

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic. Cod ATC: M01AE01.

Ibuprofenul este un derivat de acid propionic cu proprietăţi analgezice, antiinflamatoare şi antipiretice. Efectele sale terapeutice se datorează inhibării sintezei de prostaglandine. De asemenea, ibuprofenul inhibă agregarea plachetară.

Datele experimentale sugerează că în cazul administrării concomitente, ibuprofenul poate inhiba competitiv efectul dozelor mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Unele studii farmacodinamice arată că administrarea unei doze unice de ibuprofen 400 mg cu 8 ore înainte sau cu 30 de minute după administrarea unei doze de acid acetilsalicilic (81 mg) sub formă farmaceutică cu eliberare imediată, a determinat un efect scăzut al acidului acetilsalicilic asupra formării de tromboxan sau agregării plachetare., Deşi există incertitudini în ceea ce priveşte extrapolarea acestor date la situaţia clinică, nu poate fi exclusă posibilitatea ca tratamentul regulat, prelungit cu ibuprofen să reducă efectul cardioprotector al acidului acetilsalicilic. Se consideră că utilizarea ocazională de ibuprofen nu poate avea vreun efect relevant clinic (vezi pct. 4.5).

Ibuprofenul este rapid absorbit din tractul gastro - intestinal, concentraţia plasmatică maximă fiind atinsă după 1 - 2 ore de la administrare. Ibuprofenul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice. Ibuprofenul este metabolizat în ficat în doi metaboliţi inactivi. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2 ore. Aceştia, împreună cu ibuprofenul netransformat, sunt excretaţi prin rinichi ca atare sau sub formă conjugată. Excreţia renală este rapidă şi completă.

La vârstnici nu se observă diferenţe semnificative în profilul farmacocinetic.

În studii limitate, ibuprofenul apare în laptele matern în concentraţii foarte mici.

Vezi pct. 4.6 Fertilitatea sarcina şi alăptarea.