Medicamentul se administrează pe cale orală.

Adulţi (inclusiv vârstnici) şi adolescenţi peste 12 ani:

Doza recomandată este de 2 comprimate filmate Prosinus de maxim 3 ori pe zi, la nevoie, pentru ameliorarea simptomelor. Intervalul minim între administrări este de 4 ore.

Nu se vor administra mai mult de 3 doze în 24 de ore.

Hipersensibilitate la paracetamol și pseudoefedrină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Insuficienţă hepatocelulară.

Deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază. Insuficienţă cardiacă decompensată.

Hipertensiune arterială severă. Boală coronariană severă.

Pacienţi trataţi cu un inhibitor de monoaminoxidază (IMAO).

Pentru a evita riscul unui supradozaj, se recomandă a nu se asocia cu alte preparate care conţin paracetamol. Afecţiunile hepatice existente cresc riscul afectării hepatice datorate paracetamolului.

Se recomandă prudenţă în cazul administrării paracetamolului la pacienţii cu boli hepatice severe.

Se recomandă evitarea consumului de băuturi alcoolice în timpul tratamentului. Riscul supradozajului este mai mare la pacienţii cu ciroză hepatică nonalcoolică. În eventualitatea unui supradozaj, se recomandă ca pacientul să se adreseze medicului chiar dacă este asimptomatic, din cauza riscului întârziat de afectare hepatică severă.

Se impun precauţii în caz de insuficienţă renală severă (în cazul tratamentului de lungă durată cu doze mari, vezi pct. 4.2).

Se recomandă monitorizarea funcţiilor hepatice în tratamentul de lungă durată şi cu doze mari la pacienţii cu leziuni hepatice preexistente.

Pacienţii trebuie să solicite sfatul medicului dacă durerile de cap devin persistente.

De asemenea, pacienţii trebuie să solicite sfatul medicului dacă suferă de artrite moderate şi necesită tratament zilnic cu analgezice.

În studiile la animale, dozele mari de paracetamol au dus la atrofie testiculară şi inhibarea spermatogenezei. Prin urmare, trebuie analizată oportunitatea tratamentului cu paracetamol la bărbaţii care urmează tratament pentru infertilitate.

Pacienţii vârstnici pot fi deosebit de sensibili la pseudoefedrină şi pot avea insomnii sau halucinaţii.

Sportivii de performanţă trebuie avertizaţi că substanţa activă clorhidrat de pseudoefedrină poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Administrarea în asociere a paracetamolului cu medicamente inductoare ale unor sisteme enzimatice hepatice, de exemplu anumite hipnotice şi medicamente antiepileptice (printre altele glutetimidă, fenobarbital, fenitoină, carbamazepină) şi cu rifampicina, poate determina tulburări hepatice.

Consumul cronic de alcool etilic creşte riscul afectării hepatice în cazul administrării de doze mari sau a tratamentului prelungit cu paracetamol.

În cazul administrării în asociere cu medicamente care conduc la încetinirea evacuării gastrice, de exemplu propantelină, absorbţia poate fi încetinită şi debutul efectului paracetamolului poate fi întârziat.

Colestiramina scade absorbţia paracetamolului, dacă se administrează în prima oră de la ingestia de paracetamol.

Absorbţia paracetamolului este accelerată de metoclopramidă şi domperidonă.

Administrarea în asociere pe termen lung a paracetamolului cu AINS (în principal acid acetilsalicilic) în doză mare creşte riscul de apariţie a nefropatiei analgezice şi a altor reacţii adverse la nivel renal. Asocierea paracetamolului cu salicilaţi trebuie administrată pe termen scurt; diflunisalul creşte cu 50% concentraţia plasmatică a paracetamolului şi creşte astfel riscul hepatotoxicităţii acestuia.

Contraceptivele orale pot creşte clearance-ul paracetamolului. De aceea, în timpul tratamentului trebuie utilizată o metodă contraceptivă eficace şi sigură.

În cazul administrării în asociere a paracetamolului cu zidovudina a fost raportată o creştere a riscului de apariţie a neutropeniei şi hepatotoxicităţii. Prin urmare, acest medicament trebuie administrat în asociere cu zidovudină numai după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

Probenecidul determină o scădere de aproximativ două ori a clearance-ului paracetamolului prin inhibarea conjugării acestuia cu acidul glucuronic. Trebuie avută în vedere scăderea dozei de paracetamol în cazul tratamentului în asociere cu probenecid.

În cazul administrării cronice în asociere a warfarinei sau derivaţilor cumarinici cu paracetamol în doze mari (peste 2 g pe zi), a fost raportată o creştere a efectului anticoagulant, cu manifestări hemoragice. Prin urmare, este de preferat să se monitorizeze timpul de protrombină. Acest lucru nu este necesar în cazul tratamentului ocazional sau celui cronic cu doze mici de paracetamol.

În cazul administrării în asociere a paracetamolului cu lamotrigină, s-a raportat reducerea eficacităţii lamotriginei, datorită creşterii clearance-ului său hepatic.

Când se administrează paracetamol în asociere cu cloramfenicol, poate apărea o încetinire a excreţiei acestuia, asociată cu creşterea toxicităţii.

Interferenţe cu testele serologice

Pot să apară valori fals scăzute ale glicemiei determinate prin metoda oxidaze/peroxidaze sau o creştere falsă a valorilor serice ale acidului uric determinat prin testul fosfotungstic.

Creşterea timpului de protrombină şi a valorilor serice ale bilirubinei, lactatdehidrogenazei şi transaminazelor serice evidenţiază afectarea toxică hepatică.

În cazul administrării concomitente, pseudoefedrina poate intensifica/creşte efectele:

• salbutamolului – forma farmaceutică de comprimate (exacerbează reacţiile adverse cardiovasculare); acest lucru nu exclude utilizarea cu precauţie a salbutamolului ca bronhodilatator, în forma farmaceutică de aerosoli;

• antidepresivelor, incluzând inhibitorii MAO;

• altor medicamente simpatomimetice (inclusiv decongestionantele nazale).

  În cazul administrării concomitente, pseudoefedrina poate reduce efectele:

• medicamentelor antihipertensive cum sunt: guanetidină, metildopa, beta blocante.

Sarcina

Datele provenite din utilizarea paracetamolului la femeile gravide sunt limitate.

Studiile la om şi la animale nu au identificat niciun risc asupra sarcinii sau dezvoltării embriofetale. Studiile epidemiologice din timpul sarcinii nu au arătat apariţia efectelor teratogene şi fetotoxice datorate paracetamolului în dozele recomandate.

Ca măsură de precauţie, este de preferat să se evite utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii. Oricum, ca şi pentru alte medicamente, se recomandă prudenţă în administrarea paracetamolului în primul trimestru de sarcină.

Alăptarea

La om, paracetamolul se excretă în lapte, dar la doze terapeutice nu este de aşteptat apariţia de efecte la nou- născuţi/sugari alăptaţi.

Fertilitatea

Studiile de toxicitate nonclinică au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Medicamentul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Reacţiile adverse sunt enumerate mai jos pe aparate, sisteme, organe şi frecvenţă. Frecvenţele sunt definite ca: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1/100), rare (≥ 1/10 000 şi <1 / 1000), foarte rare (<1/10 000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile).

Tulburări hematologice şi limfatice

Rare: agranulocitoză (după utilizarea pe termen lung), purpura trombocitopenică şi anemie hemolitică.

Tulburări ale sistemului imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii alergice, în special erupţie cutanată tranzitorie, urticarie şi febră.

Tulburări hepatobiliare

Dozele de paracetamol mai mari de 7,5 g (pentru copii cu greutate de peste 140 mg/kg), pot cauza deteriorare hepatică; dozele mult mai mari cauzează necroza ireversibilă a ficatului.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Foarte rare: nefrită interstiţială a fost raportată o dată după utilizarea pe termen foarte lung şi în doze mari.

Tulburări ale sistemului nervos central: stimulare a sistemului nervos central (insomnie, rar halucinaţii).

Tulburări cardiace: simptome cardiace (de exemplu tahicardie).

Tulburări vasculare: creştere a tensiunii arteriale, chiar şi în caz de hipertensiune arterială controlată terapeutic.

Afectiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: eritem, urticarie, prurit.

Tulburări renale şi ale căilor urinare: retenţie urinară, în special la pacienţii cu hipertrofie de prostată. Au fost raportate hemoliză şi anemie hemolitică la pacienţii cu forme de deficit sever de glucoză-6-fosfat dehidrogenază (G6PD).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478-RO Tel.: +4 0757 177 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro

În caz de supradozaj se impune tratament medical imediat, chiar dacă nu sunt prezente manifestări clinice.

Factori de risc

1. Dacă pacientul se află în tratament prelungit cu carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, primidonă, rifampicină, medicamente pe bază de sunătoare sau alte medicamente inductoare enzimatice.

2. Dacă pacientul consumă regulat alcool în exces.

3. Dacă pacientul suferă de tulburări de alimentaţie, fibroză chistică, HIV, caşexie.

Simptomatologie

Manifestările intoxicaţiei după administrarea de doze mari de paracetamol apar cu o latenţă de 24-48 de ore. Dozele unice mai mari de 150 mg/kg provoacă fenomene hepatotoxice severe. Afectarea hepatică poate deveni aparentă după 12-48 de ore de la ingestie şi se manifestă după 2-4 zile. Poate apărea o tulburare a funcţiei hepatice ca urmare a necrozei hepatice până la comă hepatică, cu posibil deces.

Pot să apară hipoglicemie, acidoză metabolică, aritmii, pancreatită, coagulare intravasculară diseminată. În cazurile grave, afectarea hepatică poate evolua spre insuficienţă hepatică, encefalopatie, colaps cardiovascular, comă şi deces.

Afectare hepatică este posibilă la adulţii care au ingerat ≥ 10 g paracetamol, datorită formării unui metabolit toxic (detoxifiat de glutation la dozele recomandate de paracetamol) care se leagă ireversibil de ţesutul hepatic.

Independent de aceste tulburări, a fost descrisă, de asemenea, afectarea rinichilor datorită necrozei tubulare. Se poate produce necroză tubulară renală cu insuficienţă renală, asociată sau nu hepatotoxicităţii.

În stadiul 1 (ziua 1) de intoxicaţie cu paracetamol au fost raportate: greaţă, vărsături, hipersudoraţie, somnolenţă şi o senzaţie generală de rău; în stadiul 2 (ziua 2) starea subiectivă se ameliorează, cu toate acestea s-au raportat durere abdominală uşoară, hepatomegalie, creşterea valorilor serice ale transaminazelor şi bilirubinemie, scurtarea timpului de tromboplastină (scăderea timpului Quick), oligurie; în stadiul 3 (începând din ziua 3) au fost înregistrate valori serice mari ale transaminazelor, icter, tulburări de coagulare, hipoglicemie şi evoluţie spre comă hepatică.

Tratament

Tratamentul supradozajului se instituie urgent, chiar dacă manifestările sunt minore.

Tratamentul cu cărbune activat trebuie aplicat în prima oră după ingestie, dacă doza de paracetamol ingerat depăşeşte 12 g sau 150 mg/kg.

Pentru reducerea absorbţiei se face evacuarea conţinutului gastric prin provocarea de vărsături şi lavaj gastric folosindu-se soluţii cu cărbune activat, în primele 2-4 ore de la supradozaj.

Concentraţiile plasmatice de paracetamol trebuie măsurate la 4 ore după ingestie sau mai târziu (măsurătorile efectuate mai devreme nu sunt relevante).

Poate fi necesară administrarea orală de metionină sau administrarea intravenoasă de N-acetilcisteină care au efect benefic în următoarele 24 ore de la ingestie, acţionând ca antidot prin neutralizarea metabolitului hepatotoxic al paracetamolului. Se recomandă instituirea unui tratament de susţinere a funcţiilor vitale, a echilibrului hidro-electrolitic şi a glicemiei.

Trebuie monitorizată funcţia hepatică (ALAT, ASAT), timpul de protrombină şi bilirubina, funcţia renală şi cardiacă.

Alte opţiuni pentru tratamentul intoxicaţiei cu paracetamol în funcţie de severitate, stadiu şi simptome clinice utilizează măsurile de terapie intensivă.

În cazul intoxicaţiei foarte severe se poate apela la hemodializă sau hemoperfuzie.

Pseudoefedrină

Reacţiile simpatomimetice exacerbate care apar în caz de supradozaj sunt: tahicardie, dureri toracice, agitaţie, hipertensiune arterială, wheezing sau respiraţie superficială, convulsii, halucinaţii.

Grupa farmacoterapeutică: paracetamol; combinații excluzând psiholeptice, codul ATC: N02BE51. Paracetamol

Mecanism de acţiune

Paracetamolul are proprietăţi analgezice şi antipiretice bine cunoscute, prin inhibarea ciclooxigenazei. Se consideră că acţiunea analgezică şi antipiretică a paracetamolului este determinată, cel puţin în parte, de inhibarea biosintezei prostaglandinelor la nivelul sistemului nervos central.

Efectul analgezic şi antipiretic este maxim la 1-3 ore şi durează 3-4 ore de la administrare.

Efecte farmacodinamice

Acţiunea analgezică se bazează pe inhibarea sintezei prostaglandinelor la nivelul sistemului nervos central şi în mai mică măsură la nivel periferic. Alt efect constă în scăderea efectelor pirogenilor endogeni asupra centrului termoreglării de la nivelul hipotalamusului, în sensul corelării cu efectul antipiretic.

Acţiunea antiinflamatoare este foarte redusă, probabil datorită lipsei afinităţii pentru ciclooxigenaza din periferie.

Pseudoefedrina este un medicament simpatomimetic cu acţiune alfa - agonistă.

Pseudoefedrina este dextroizomerul efedrinei; ambele medicamente sunt la fel de eficace ca decongestionante nazale. Pseudoefedrina şi efedrina stimulează receptorii alfa - adrenergici de la nivelul musculaturii vasculare netede, constricţia arteriolelor dilatate de la nivelul mucoasei nazale şi reduc fluxul sanguin către zona congestionată.

Absorbţie

Paracetamolul se absoarbe rapid şi aproape complet din tubul digestiv. Absorbţia poate fi favorizată de ingestia unei cantităţi suficiente de lichid.

Distribuţie

Paracetamolul se distribuie relativ uniform și rapid în toate ţesuturile. Concentraţiile în sânge, salivă şi plasmă sunt comparabile. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 25%.

Substanţa trece prin placentă, se excretă în laptele matern.

Metabolizare

Paracetamolul este metabolizat, în principal, în ficat. Cele două căi principale de metabolizare sunt glucuronoconjugarea şi sulfoconjugarea. Ultima cale de metabolizare este rapid saturabilă la administrarea de doze mai mari decât cele terapeutice. O cale metabolică minoră, prin intermediul enzimelor citocromului P450, determină formarea unui compus intermediar (N-acetil benzochinonimină, un metabolit foarte reactiv, toxic pentru hepatocite) care, la dozele uzuale, este rapid detoxifiat de către glutationul redus şi eliminat în urină după conjugarea cu cisteină şi acid mercaptopurinic. Totuşi, în supradozajul sever, formarea acestui metabolit toxic este crescută.

Excreţie

Excreţia se realizează în principal, pe cale urinară. 90% din doza ingerată este eliminată renal în decurs de 24 ore, în principal, sub formă de glucuronoconjugaţi (60-80%) şi sulfoconjugaţi (20-30%). Mai puţin de 5%

din doză se excretă nemetabolizată.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2-3 ore.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală: în caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 10 ml/min), eliminarea paracetamolului şi a metaboliţilor este întârziată.

Vârstnici: capacitatea de conjugare hepatică nu este modificată.

Substanţa este rapid absorbită. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă după 20-120 min. Volumul de distribuţie este de 2 până la 3,3 l. Aproximativ 70-90% din medicament este excretat sub formă nemodificată prin urină. Primul pasaj de metabolizare este la nivel hepatic, iar norpseudoefedrina este principalul metabolit activ. Acest metabolit este excretat în urină în proporţie de aproximativ 1% din doza de pseudoefedrină administrată la subiecţii normali, dar poate ajunge la aproximativ 6% la pacienţii cu afecţiuni cronice ce implică urină alcalină. Pseudoefedrina este excretată în laptele matern.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al medicamentului este de 5-6 ore, la un pH al urinei de 5 până la 6. Totuşi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al medicamentului este dependent de pH - ul urinei - la pacienţii cu afecţiuni cronice ce implică urină alcalină a fost raportată o valoare de 50 ore, iar la pacienţii cu urină foarte acidă a fost raportată o valoare de 1,5 ore.

Procedurile convenţionale de hemodializă sunt foarte puţin eficiente pentru eliminarea pseudoefedrinei.

Nu există date disponibile.