Două capsule la fiecare 4-6 ore, după cum este necesar. Doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 6 capsule în interval de 24 de ore (2 capsule administrate de trei ori pe zi). Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 3 zile.

Pacienţii trebuie să solicite asistenţă medicală în cazul în care simptomele persistă mai mult de 3 zile sau dacă se agravează, dacă tusea este însoţită de febră mare, erupţie cutanată tranzitorie sau cefalee persistentă.

Acest medicament nu trebuie utilizat la adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta de 16 ani şi peste, care au greutate mai mică de 50 kg.

Acest medicament nu trebuie utilizat de către:

• Copii cu vârsta sub 16 ani

• Adolescenţi cu vârsta între 16 - 18 ani care au greutate mai mică de 50 kg

La pacienţii cu insuficienţă hepatică sau sindrom Gilbert, doza administrată trebuie redusă sau intervalul dintre administrări trebuie prelungit. Paracetamolul în doză unică de 1000 mg nu este adecvat pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică atunci când este necesară reducerea dozei. Pe piaţă sunt disponibile forme farmaceutice mai adecvate pentru astfel de pacienţi. La pacienţii cu insuficienţă hepatică, doza zilnică totală nu trebuie să depăşească 4 capsule în interval de 24 de ore (intervalul minim dintre administrări fiind de 8 ore).

Acest medicament trebuie utilizat cu precauţie şi în condiţii de supraveghere medicală la pacienţii cu insuficienţă renală. Paracetamolul în doză unică de 1000 mg nu este adecvat pentru pacienţii cu rată de filtrare glomerulară ≤ 50 ml/min atunci când este necesară reducerea dozei. Pe piaţă sunt disponibile forme farmaceutice mai adecvate pentru astfel de pacienţi.

Numai pentru administrare orală.

Capsulele se înghit întregi, nemestecate, cu o cantitate suficientă de lichid.

Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Afecțiune cardiacă, hipertensiune arterială

Diabet zaharat Hipertiroidism

Glaucom cu unghi închis Feocromocitom

Pacienţi care utilizează sau au utilizat inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) în ultimele două săptămâni, antidepresive triciclice, beta-blocante (vezi pct. 4.5)

Pacienţi care utilizează alte medicamente din clasa simpatomimeticelor cum sunt decongestive, medicamente care inhibă pofta de mâncare şi psihostimulatoare similare amfetaminei (vezi pct. 4.5)

Pacienţii nu trebuie să utilizeze concomitent alte medicamente care conţin paracetamol, din cauza riscului de afectare severă a ficatului în caz de supradozaj.

Pacienţii nu trebuie să utilizeze concomitent alte medicamente pentru tratamentul tusei, răcelii sau cu efect decongestiv.

În general, aportul regulat de analgezice, mai ales o combinaţie de mai multe substanţe analgezice, poate duce la afectare renală permanentă, existând riscul apariţiei insuficienţei renale.

Pacienţii care prezintă tuse cronică, astm bronşic sau emfizem pulmonar trebuie să discute cu un medic înainte de a lua acest medicament.

Consumul de băuturi alcoolice trebuie evitat în timpul tratamentului cu acest medicament. Paracetamolul trebuie administrat cu precauție la pacienții dependenți de consumul de alcool etilic (vezi pct. 4.5). Riscul de producere a unui supradozaj este mai mare la persoanele cu hepatopatie alcoolică de alt tip decât ciroza.

Paracetamolul ar trebui administrat cu precauţie pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară şi moderată, insuficienţă hepatocelulară de la uşoară la moderată (inclusiv sindrom Gilbert), insuficienţă hepatică severă (clasa Child-Pugh >9), hepatită acută, care utilizează tratament concomitent cu medicamente care afectează funcţia hepatică, deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, anemie hemolitică, deshidratare, dependenți de consumul de alcool etilic şi cu malnutriţie cronică.

Acest medicament trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu:

• Afecţiune cardiovasculară

• Hipertrofie de prostată, deoarece ar putea fi predispuşi la retenţie urinară şi disurie

• Boală vasculară ocluzivă (de exemplu, fenomen Raynaud)

Acest medicament trebuie utilizat cu precauţie şi în condiţii de supraveghere medicală la pacienţii cu insuficienţă renală severă.

Acest medicament trebuie utilizat numai dacă sunt prezente toate simptomele următoare: durere şi/sau febră, congestie nazală şi tuse productivă. Nu trebuie utilizat mai mult de 3 zile. Pacienţii trebuie să solicite asistenţă medicală în cazul în care simptomele persistă mai mult de 3 zile, se agravează sau dacă tusea este însoţită de febră mare, erupţie cutanată tranzitorie sau cefalee persistentă.

Copii şi adolescenţi

Acest medicament nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 16 ani sau la adolescenţi cu vârsta între 16 şi 18 ani, cu greutatea sub 50 kg.

Efectul anticoagulant al warfarinei şi al altor cumarine poate fi potenţat de utilizarea regulată prelungită a paracetamolului, ducând la creşterea riscului de apariţie a sângerărilor. Utilizarea ocazională a paracetamolului nu are efecte semnificative.

Metoclopramidul sau domperidona pot creşte rata de absorbţie a paracetamolului.

Timpul de înjumătăţire plasmatică a cloramfenicolului ar putea fi prelungit de către paracetamol. Cu toate acestea, utilizarea concomitentă a tratamentului topic cu cloramfenicol pentru infecţiile oculare este permisă.

Paracetamolul poate scădea biodisponibilitatea lamotriginei, fiind posibilă reducerea efectului acesteia, din cauza unui posibil efect de inducţie a metabolizării acesteia la nivel hepatic.

Colestiramina poate reduce absorbţia paracetamolului. Colestiramina nu trebuie administrată în interval de mai puţin de o oră după utilizarea paracetamolului.

Utilizarea regulată concomitentă a paracetamolului cu zidovudină poate provoca neutropenie şi creşterea riscului de afectare hepatică.

Medicamentul probenecid utilizat pentru tratamentul gutei reduce eliminarea paracetamolului, prin urmare doza de paracetamol poate fi redusă în cazul utilizării concomitente.

Substanţele cu potenţial hepatotoxic pot creşte posibilitatea de acumulare a paracetamolului şi de supradozaj. Riscul de hepatotoxicitate al paracetamolului poate fi crescut de medicamente cu efect inductor asupra enzimelor microzomiale hepatice, cum sunt barbituricele, antiepilepticele (fenitoină, fenobarbital şi carbamazepină), medicamentele pentru tratamentul tuberculozei (rifampicină şi isoniazid) şi de consumul excesiv de alcool etilic.

Este posibil ca paracetamolul să influențeze testele cu fosfotungstat pentru determinarea acidului uric. Salicilaţii/salicilamida pot prelungi timpul de înjumătăţire plasmatică al paracetamolului.

S-au raportat interacţiuni farmacologice între paracetamol şi alte medicamente. Se consideră că acestea nu sunt semnificative din punct de vedere clinic în cazul utilizării acute la dozele recomandate.

Fenilefrina poate potenţa acţiunea inhibitorilor monoaminoxidazei (IMAO, inclusiv moclobemid şi brofaromin) şi poate induce interacţiuni cu efect hipertensiv. Utilizarea este contraindicată la pacienţii care utilizează sau au utilizat IMAO în ultimele două săptămâni (vezi pct. 4.3).

Utilizarea concomitentă a fenilefrinei cu alte medicamente din clasa simpatomimeticelor sau cu antidepresive triciclice (de exemplu, amitriptilină) poate creşte riscul de reacţii adverse cardiovasculare (vezi pct. 4.3).

Fenilefrina poate reduce eficacitatea beta-blocantelor (vezi pct. 4.3) şi a altor medicamente utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale (de exemplu, debrisochina, guanetidina, rezerpina, metildopa). Se poate produce creşterea riscului de apariţie a hipertensiunii arteriale şi a altor reacţii adverse cardiovasculare.

Utilizarea concomitentă a fenilefrinei cu digoxină şi glicozide cardiace poate duce la creşterea riscului de aritmii cardiace sau de infarct miocardic.

Utilizarea concomitentă cu alcaloizi de ergot (ergotamina şi metilsergida) poate creşte riscul de ergotism.

Utilizarea concomitentă cu anestezice halogenate cum sunt ciclopropan, halotan, enfluran, izofluran poate provoca sau agrava aritmiile ventriculare.

Administrarea de guaifenezină poate duce la rezultate fals crescute ale testului de depistare a VMA (acid vanilmandelic) dacă urina este colectată în interval de 24 de ore după administrarea unei doze de Theraflu răceală şi tuse.

Theraflu răceală şi tuse nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.

Paracetamol: studiile epidemiologice privind sarcina la om nu au evidenţiat efecte dăunătoare asociate utilizării dozelor recomandate de paracetamol, însă pacienţii trebuie să respecte sfatul medicului în ceea ce priveşte utilizarea acestuia.

Fenilefrină: datele provenite din utilizarea fenilefrinei la femeile gravide sunt limitate. Vasoconstricţia la nivelul uterului şi scăderea fluxului sanguin la nivel uterin asociate utilizării fenilefrinei pot provoca hipoxie fetală. Utilizarea fenilefrinei trebuie evitată în timpul sarcinii.

Guaifenezină: siguranţa utilizării guaifenezinei în timpul sarcinii nu a fost încă stabilită.

Theraflu răceală şi tuse nu trebuie utilizat în timpul alăptării.

Paracetamolul se excretă în laptele matern, însă nu în manieră semnificativă din punct de vedere clinic. Datele privind excreţia fenilefrinei în laptele matern sunt inexistente.

Siguranţa utilizării guaifenezinei în timpul alăptării nu a fost încă stabilită.

Efectele acestuia medicament asupra fertilităţii nu au fost investigate în mod specific. Studiile preclinice efectuate cu paracetamol nu evidenţiază un risc special asupra fertilităţii asociat dozelor terapeutice. Nu există studii adecvate efectuate cu fenilefrină şi guaifenezină pentru evaluarea toxicologiei asupra funcţiei de reproducere.

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. În cazul în care se confruntă cu ameţeli, pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje.

Reacţiile adverse sunt enumerate în continuare pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de categoria de frecvenţă, folosind convenţia următoare: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), inclusiv cazuri raportate izolat şi cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Reacţiile adverse provenite din datele istorice ale studiilor clinice sunt sporadice şi cu expunere limitată a pacienţilor. Evenimentele raportate din experienţa extensivă după punerea pe piaţă corelată cu dozele terapeutice/aprobate şi despre care se consideră că pot fi atribuite medicamentului, sunt prezentate în continuare conform bazei de date MedDRA pe aparate, sisteme şi organe.

Deoarece datele provenite din studiile clinice sunt limitate, frecvenţa reacţiilor adverse poate fi clasificată drept cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile), însă experienţa după punerea pe piaţă evidenţiază faptul că reacţiile adverse asociate paracetamolului sunt rare (≥1/10000 şi <1/1000) şi că reacţiile grave sunt foarte rare (<1/10000) ca frecvenţă.

1Utilizarea paracetamolului nu este neapărat cauza acestora.

2S-au raportat cazuri foarte rare de reacţii cutanate grave.

3Au existat cazuri de bronhospasm în cazul utilizării paracetamolului, însă probabilitatea de apariţie a acestuia este mai mare la pacienţii cu astm bronşic cu sensibilitate la acid acetilsalicilic sau alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS).

Următoarele reacţii adverse au fost observate în studiile clinice şi în cadrul experienţei după punerea pe piaţă cu fenilefrină şi de aceea pot reprezenta evenimentele adverse cele mai frecvente, deşi frecvenţa reală nu este cunoscută şi ar putea fi rară sau foarte rară.

1Probabilitatea de apariţie este mai mare la persoanele cu glaucom cu unghi închis

Frecvenţa evenimentelor adverse este necunoscută, însă probabil este rară sau foarte rară.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Depăşirea dozei recomandate poate provoca probleme grave de sănătate. Asistenţa medicală promptă este extrem de importantă chiar în situaţiile în care nu se observă semne sau simptome.

Pacienţii NU trebuie să utilizeze concomitent alte medicamente care conţin paracetamol din cauza riscului de afectare hepatică severă asociat supradozajului.

În cazul supradozajului acut, paracetamolul poate avea efect hepatotoxic sau chiar provoca necroză hepatică. Supradozajul cu paracetamol, inclusiv dozele totale mari utilizate într-un interval de lungă durată, poate provoca nefropatie cu insuficienţă hepatică ireversibilă.

Afectarea hepatică este posibilă la adulţi care au luat 10 g sau mai mult de paracetamol. Ingestia a 5 g sau mai mult de paracetamol poate provoca afectare hepatică dacă pacientul prezintă factori de risc (vezi în continuare).

Simptomele supradozajului cu paracetamol în primele 24 de ore sunt tegumente palide, greaţă, vărsături şi anorexie. Durerea abdominală poate fi primul semn de afectare hepatică, care de obicei nu este manifestă timp de 24 - 48 de ore şi uneori se poate instala tardiv la 4 - 6 zile după ingestie. Afectarea hepatică apare în general la maximum 72 - 96 de ore după ingestie. Pot surveni anomalii ale metabolismului glucozei şi acidoză metabolică. În cazurile de intoxicaţie severă, insuficienţa hepatică poate evolua la encefalopatie, hemoragii, hipoglicemie, edem cerebral şi deces. Insuficienţa renală acută cu necroză tubulară acută poate apărea chiar şi în absenţa afectării hepatice severe. S-au raportat cazuri de aritmii cardiace şi pancreatită.

Tratamentul cu cărbune activat trebuie avut în vedere în cazul în care de la supradozaj nu a trecut mai mult de o oră. Concentraţiile plasmatice de paracetamol trebuie determinate la 4 ore sau ulterior după ingestie (concentraţiile determinate mai devreme nu sunt sugestive). Tratamentul cu N-acetilcisteină poate fi utilizat în interval de 48 de ore după ingestia de paracetamol, cu toate acestea, efectul protector maxim este obţinut în interval de 8 ore după ingestie. Eficacitatea antidotului scade brusc după acest interval. Dacă este necesar, pacientul trebuie să primească intravenos N-acetilcisteină, în conformitate cu schema de administrare stabilită. În absenţa vărsăturilor, utilizarea orală de metionină poate fi o alternativă adecvată în cazul în care spitalele sunt situate la distanţe mari. Conduita în cazul pacienţilor care se prezintă cu insuficienţă hepatică severă la mai mult de 24 de ore după ingestie trebuie discutată cu Centrul Naţional de Toxicologie de pe plan local sau cu o unitate specializată în patologie hepatică.

Există riscul de intoxicaţie, mai ales la pacienţi vârstnici, copii de vârstă mică, pacienţi cu afecţiuni hepatice, în cazul alcoolismului cronic sau la pacienţii cu malnutriţie cronică. În aceste cazuri, supradozajul poate fi letal.

Riscul este mai mare dacă pacientul:

• primeşte tratament cronic cu carbamazepină, fenobarbital, fenitoină, primidonă, rifampicină, sunătoare sau alte medicamente cu efect de inducţie asupra enzimelor hepatice,

• consumă în mod regulat cantităţi mai mari decât cele recomandate de alcool etilic,

• ar putea prezenta deficit de glutation, de exemplu, în cazul tulburărilor alimentare, fibrozei chistice, infecţiei cu HIV, inaniţiei, caşexiei.

Simptomele efectului simpatomimetic al fenilefrinei includ modificări hemodinamice şi colaps cardiovascular cu deprimare respiratorie manifestată prin somnolenţă, care poate fi urmată de agitaţie (în special la copii); tulburări de vedere, erupţie cutanată tranzitorie, greaţă, vărsături, cefalee persistentă, nervozitate, ameţeli, insomnii, tulburări circulatorii, comă, convulsii, hipertensiune arterială şi bradicardie.

Tratamentul include efectuarea rapidă a lavajului gastric şi intervenţii simptomatice şi suportive. Efectele hipertensive pot fi tratate cu blocante ale receptorilor alfa administrate intravenos. În cazul în care survin convulsii, se poate administra diazepam.

Disconfortul gastro-intestinal, greaţa şi vărsăturile au fost raportate ocazional în asociere cu guaifenezină, mai ales în doze foarte mari. De asemenea, pacientul poate prezenta somnolenţă. La

pacienţii care au utilizat cantităţi mari de preparate combinate de guaifenezină şi efedrină s-au raportat cazuri de liziază urinară. Cu toate acestea, cantităţile absorbite de guaifenezină sunt metabolizate rapid şi excretate în urină. Pacientul trebuie să primească tratament simptomatic.

Paracetamolul are acţiune dublă, analgezică şi antipiretică, mediată în principal de inhibarea sintezei de prostaglandine la nivelul sistemului nervos central.

În principal, clorhidratul de fenilefrină acţionează direct asupra receptorilor adrenergici. Are acţiune predominant α-adrenergică şi, la dozele uzuale, nu prezintă efecte stimulatorii semnificative la nivelul sistemului nervos central. Are acţiune recunoscută decongestivă la nivel nazal şi acţionează prin vasoconstricţie pentru a reduce edemul şi tumefierea mucoasei nazale.

Guaifenezină este un expectorant care reduce disconfortul provocat de tuse prin creşterea volumului şi scăderea viscozităţii secreţiilor bronşice. Aceasta facilitează eliminarea mucozităţilor şi reduce iritaţia la nivelul ţesutului bronşic. Prin urmare, modifică o tuse neproductivă într-o tuse care este mai productivă şi reduce frecvenţa acceselor de tuse.

Nu se cunoaşte un efect sedativ al substanţelor active.

Paracetamol este absorbit rapid şi în proporţie aproape totală din tractul gastro-intestinal. Concentraţiile plasmatice maxime se ating în interval de 10 - 60 de minute după administrarea orală. Paracetamolul este metabolizat în principal de către ficat pe trei căi: glucuronoconjugare, sulfatare şi oxidare. Este excretat în urină, în principal sub formă de glucurono- şi sulfoconjugaţi. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare variază între 1 şi 3 ore.

Fenilefrina este absorbită din tractul gastrointestinal şi este supusă metabolizării de prim pasaj de către monoaminoxidază în intestin şi ficat; astfel, biodisponibilitatea fenilefrinei administrate oral este redusă. Este excretată în urină sub formă de sulfoconjugaţi aproape în totalitate. Concentraţiile plasmatice maxime se ating în interval de 45 minute - 2 ore, iar timpul de înjumătăţire plasmatică variază între 2 şi 3 ore.

După administrarea orală, guaifenezina este absorbită rapid şi complet din tractul gastro-intestinal. Cmax pentru substanţa activă nemodificată se atinge în interval de 15 - 30 de minute după administrarea orală a dozei. Este metabolizată în principal în beta-(2-metoxifenoxi) acid lactic. În medie, timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 1 oră. Guaifenezina este excretată rapid şi în proporţie aproape totală pe cale renală; 81% şi 95% din doza administrată poate fi depistată în urină după 4, respectiv, 24 de ore.

Studiile nonclinice pentru acest medicament sunt inexistente.

Toxicitatea paracetamolului şi fenilefrinei este bine documentată. Datele nonclinice nu evidenţiază un risc special pentru om asociat dozelor relevante din punct de vedere terapeutic pe baza (i) studiilor cu paracetamol convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, carcinogenitatea sau toxicitatea asupra funcţiei de reproducere şi (ii) studiilor cu fenilefrină privind toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau carcinogenitatea. Nu s-au raportat date provenite din studii cu guaifenezină efectuate la animale privind fertilitatea, toxicitatea asupra dezvoltării embrionare incipiente, teratogenităţii sau carcinogenităţii.